Eveniment
Acțiune a polițiștilor și jandarmilor din Alba: Amenzi de peste 32.000 de lei și patru permise reținute, într-o singură zi
Peste 150 de polițiști și jandarmi din județul Alba au acționat luni, 7 august, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 501 persoane și au fost verificate 327 de autovehicule.
Au fost constatate 159 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice și la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 32.410 lei.
Au fost reținute 4 permise de conducere, constatate 8 infracțiuni și au fost efectuate 57 de testări privind consumul de alcool și droguri.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News