Acțiune a polițiștilor și jandarmilor, la Alba Iulia. Peste 160 de verificări și amenzi de aproape 2.800 de lei
Polițiștii din Alba Iulia, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, au desfășurat, în seara zilei de vineri, 25 septembrie 2026, o acțiune pe raza municipiului, în intervalul orar 21:00 – 00:00. Scopul intervenției a fost menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și prevenirea și combaterea unor posibile situații de risc.
Potrivit IPJ Alb, la data de 25 septembrie 2026, în intervalul orar 21.00 – 00.00, polițiștii din municipiul Alba Iulia au organizat o acțiune, pe raza municipiului, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea și combaterea unor situații de risc.
La acțiune, alături de polițiști, au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu” Alba.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 112 verificări de persoane și 56 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 10 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 2.797 de lei.
De asemenea, au fost efectuate testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)