Eveniment
Acțiune de amploare a Poliției în talciocul din Alba Iulia. Zeci de persoane amendate, infractori prinși și bunuri confiscate
Poliţiştii din Alba Iulia au descins, duminică, alături de jandarmi, în talciocul din municipiu, au dat zeci de amenzi și au identificat cinci infractori. Au fost legitimate peste 40 de persoane și verificate șapte firme.
Potrivit IPJ Alba, duminică, între orele 9.00 și 11.00, Poliţia Municipiului Alba Iulia a organizat, în talciocul din Alba Iulia, o acţiune cu efective mărite ce a avut ca scop prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului, a comerţului ilicit precum şi creşterea gradului de siguranţă rutieră în zonă.
La acțiune, polițiștii din Alba Iulia au fost sprijiniți de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, de cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și de jandarmi.
Cu această ocazie au fost legitimate 42 de persoane, controlate 7 societăți comerciale și au fost constatate şi sancţionate 22 de abateri contravenţionale, din care două la Legea 61 din 1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 5 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și 15 la legea 12/1990 privind comerţul.
Totodată, polițiștii au constatat două infracțiuni și au identificat 5 persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni.
În urma controalelor efectuate, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 1.268 lei și au indisponibilizat bunuri în valoare de 2.100 de lei, urmare a faptului că au constatat două infracțiuni de nerespectare a prevederilor legale privind mărcile și indicațiile geografice, prevăzute de Legea 84 din 1998.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 3.770 lei.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News