Actualitate
Acțiune de amploare a Poliției, la târgul de la Săsciori. Amenzi de 24.000 de lei și mărfuri confiscate
Poliţiştii din Sebeș au acţionat pentru menţinerea climatului de siguranţă civică la târgul de la Săsciori. 74 de persoane au fost sancţionate contravenţional. Oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de 24.000 de lei, au confiscat mărfuri în valoare de 500 de lei precum şi suma de 479 de lei.
Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş au organizat o acţiune cu efective suplimentare, pe raza comunei Săsciori, pentru menţinerea climatului optim de siguranţă publică şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi contravenţiilor, cu ocazia târgului de animale şi mărfuri ce a avut loc în comună.
Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au legitimat 113 persoane şi au controlat 80 de autovehicule, iar pentru nereguli constatate au aplicat 74 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 24.000 lei, au confiscat mărfuri în valoare de 500 de lei precum şi suma de 479 de lei.
La acțiune, alături de poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, au participat şi poliţişti ai serviciilor de investigare a criminalităţii economice, ordine publică, rutier, ai Biroului Rutier Sebeş dar şi jandarmi.
Foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News