Connect with us
Publicitate

AIUD

Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri, la Aiud. Bilanțul unei zile în care au oprit în trafic aproape 300 de mașini

Publicat

Poliţiştii din Aiud au organizat o acţiune cu efective mărite, în municipiul Aiud şi pe raza de competenţă a Secţiei 3 de Poliţie Rurală Aiud. Au fost aplicate peste 200 de amenzi, au fost reținute 3 permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Alba, la data de 25 februarie 2020, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud şi cei ai Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Rutier Alba au organizat o acţiune cu efective mărite, pe raza municipiului Aiud precum şi în localităţile rurale arondate, ce a avut ca scop creşterea siguranţei publice, prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi prevenirea accidentelor rutiere.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost verificate 273 de autovehicule, legitimate 281 de persoane și au fost constatate 3 infracțiuni.

Polițiștii au constatat un număr de 201 abateri contravenționale, sancționate cu amenzi în valoare totală de 53.680 de lei, majoritatea (194) pentru încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice.

Au fost reținute 3 permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare.

În cadrul acestei operațiuni polițiștii rutieri din Aiud l-au depistat în jurul orei 07.30, pe un bărbat de 54 de ani, din Aiud, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ion Creangă din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Sursa informațiilor: IPJ Alba

FOTO: Arhivă, rol ilustrativ

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate