Connect with us
Advertisement

Eveniment

Acțiune de amploare în Alba: Aproape 900 de persoane legitimate și 600 de vehicule verificate. Ce au găsit polițiștii și jandarmii

Publicat

Acțiune de amploare a polițiștilor din Alba: Potrivit reprezentanților IPJ Alba, aproape 900 de persoane au fost legitimate și 600 de vehicule au fost verificate în două zile. 

Poliția a transmis că în perioada 23-24 februarie 2024, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 872 de persoane și au fost verificate 598 de autovehicule.

Au fost constatate 373 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice și la cele privind liniștea și ordinea publică, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 93.185 lei.

Au fost efectuate 158 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 13 permise de conducere, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare și au fost constatate 23 de infracțiuni.

Foto: Arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. M.Alexandra-Diana

    duminică, 25.02.2024 at 13:56

    Bravo Politiei din județul Alba!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement