EVENIMENT
Acțiune matinală în forță, în stațiile CFR. 1.400 de polițiști caută cerșetori, comercianți ambulanți și călători fără bilet
Amplă acțiune a polițiștilor, miercuri dimineață, în stațiile CFR. Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi, a desfășurat încă de la primele ore ale dimineții o acțiune la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona gărilor.
”Timp de 4 ore, peste 1.400 de polițiști de la transporturi, rutieră și ordine publică desfășoară controale în zona a 324 de stații de cale ferată.
Se are în vedere depistarea călătorilor frauduloși, prevenirea furturilor, depistarea persoanelor fără adăpost, prevenirea actelor de cerșetorie și comerț ambulant, precum și descurajarea oricăror fapte ilegale” au transmis reprezentanții Poliției.
În activități sunt angrenați și jandarmi, polițiști locali și colegi de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.