Actualitate
Acțiune pe principalele artere din Alba: Zeci de permise reținute și peste 500 de amenzi aplicate de polițiști

În perioada 30 septembrie – 2 octombrie, poliţiştii structurilor de poliţie rutieră, sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică, au acţionat, pe principalele artere ale judeţului, pe tronsoanele identificate cu risc de producere al accidentelor rutiere, pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi combaterea indisciplinei participanţilor la trafic.
În cele 3 zile de acţiune au fost depistaţi şi sancţionaţi contravenţional, 545 de participanţi la trafic, din care 308 pentru viteză peste limita legală, 62 pentru neportul centurii de siguranţă, 9 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 22 pentru depăşire neregulementară, 24 pietonilor care s-au angajat în traversare prin loc nepermis, iar restul pentru alte abateri privind circulaţia pe drumurile publice.
Au fost reţinute 41 de permise de conducere, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare şi au fost constatate 12 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News