Poliţiştii din Sebeș au acționat pentru prevenirea accidentelor datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum. Au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale.

Potrivit IPJ Alba, la data de 2 august 2022, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună polițiștii cu Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, au organizat o acțiune, pe DN 67C, pentru prevenirea accidentelor datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum.

Publicitate

Au fost constatate și sancționate 19 abateri de natură contravențională. Dintre acestea, 11 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Un bărbat de 32 de ani, din comuna Săsciori, a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67C, pe raza comunei, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

Totodată, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Publicitate

Față de conducătorul auto cercetările sunt continuate pentru conducerea unui vehicul către o persoană care are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.