Acțiune pentru siguranță publică la Ocna Mureș. Zeci de mașini și persoane verificate de polițiști. Ce amenzi au dat
Polițiștii au aplicat zeci de amenzi în urma unei acțiuni pentru siguranță publică organizată la Ocna Mureș. Au fost verificate mașini și persoane, pentru prevenirea infracțiunilor.
Potrivit IPJ Alba, marți, 18 august, în intervalul orar 19.00 – 22.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș, împreună cu cei ai Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș, au desfășurat o acțiune pentru menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, peste 40 de verificări de persoane și peste 30 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 20 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 6.700 de lei.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)