Acțiunea ”Blocada”: 18 permise reținute și amenzi de peste 140.000 de lei. Polițiștii din Alba au monitorizat șoselele cu trafic aglomerat din județ
În perioada 8 - 15 august 2014, poliţişti din structurile menţionate au constatat 32 infracţiuni, din care 23 în flagrant, cele mai multe, și anume 17 la regimul circulaţiei rutiere, au reţinut 18 de permise de conducere şi 12 de certificate de înmatriculare şi au aplicat 856 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 149.540 lei.
Dintre sancţiunile contravenţionale, 718 au fost aplicate pentru încălcarea normelor legale prevăzute de OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 86 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 9 la Legea 12/1990 privind comerţul.
Poliţiştii rutieri din judeţul Alba au acționat pe principalele drumuri naţionale care converg către zona de frontieră vestică pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulaţie, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind efectuarea depăşirilor şi a celor privind acordarea priorităţii de trecere a vehiculelor şi pietonilor, precum şi pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.
La acţiune au participat şi poliţiştii din structurile de ordine publică, investigaţii criminale, acţiuni speciale şi arme, explozivi, substanţe periculoase care vor desfășura activităţi preventiv – reactive în zonele cu risc criminogen din judeţul Alba. O atenţie deosebită este acordată magistralelor CFR care fac legătura cu intrările-ieşirile din ţară. În acest sens, poliţiştii Serviciului Transporturi acţionează punctual în trenurile de călători şi în gări.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)