Eveniment
Acțiunea „Vatra 2013” | Peste 200 de controale efectuate de polițiști la brutării din Alba: 39 de amenzi în valoare de peste 24.000 lei
Polițiștii din Alba au controlat firme producătoare, persoane fizice și mijloace de transport, pentru asigurarea legalității în mediul de afaceri, prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei, conform Planului de acţiune „VATRA 2013”, întocmit la nivelul Poliţiei Române. În perioada 8-13 septembrie 2013, poliţiştii din Alba au desfăşurat o serie de acţiuni ce au avut drept scop combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei și au controlat atât producători cât și pe cei care vând pâine.
Cei 57 de poliţişti (dintre care 21 de investigare a fraudelor, 27 de ordine publică, 9 de rutieră), angrenați în acțiune, au verificat 27 de societăți comerciale, 16 de persoane fizice şi 157 mijloace de transport.
Polițiștii au constatat 5 infracţiuni, dintre care 4 la Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și 1 la Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale.
Au fost aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 11 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite republicată, 2 la O.U.G. 12/2006 privind reglementarea pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale modificată de O.U.G. 93/2009 și 26 la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor contravenționale aplicate se ridică la 24.089 lei, iar a bunurilor ridicate urmare a acestora se ridică la 4.567 lei.
Exemple:
1. Cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială din Ocna Mureş, s-a constatat lipsa în gestiune a cantităţii de : 474 kg făină neagră, 453 kg făină albă, 139.947 kg tărâţe, 234,4 tone porumb. De asemenea, s-a stabilit că 139,947 tone tarâţe şi 234,4 tone porumb, a fost utilizată de către administratorii societăţii pentru creşterea porcilor din gospodăria proprie.
Fata de administratorii societăţii urmează a se efectua acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „evaziune fiscală”, faptă prev. de art. 9, lit. b, din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a infracţiunii prevăzute de art.272, al.1, pct.2 din Legea nr.31/1990. Prejudiciul estimat in cauza este de 160.000 lei.
2. La data de 13.09.2013, în urma verificării efectuate de poliţişti la o altă societate comercială din Ocna Mureş, s-a constatat lipsa în gestiune a cantităţii de 1055 kg faină neagră, care a fost folosită la fabricarea pâinii, iar veniturile realizate din valorificarea acesteia nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii. În continuare, faţă de administratorul societăţii se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „evaziune fiscala”, faptă prev. de art.9, al.1, lit. b din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Prejudiciul estimat este în valoare de 1.200 lei.
3. Cu ocazia verificării unei alte societăţi comerciale din localitatea Gura Arieşului, s-a constatat faptul că administratorul acesteia, a reţinut şi nu a virat sumele datorate reprezentând obligaţii cu reţinere în cuantum total de 4.307 lei.În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 6 alin. 1 din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale .
4. În urma controlului efectuat la o altă societate comercială din localitatea Gura Arieşului, s-a constatat faptul că administratorul acesteia a reţinut şi nu a virat sumele datorate reprezentând obligaţii cu reţinere în cuantum total de 2.221 lei.În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 6 alin. 1 din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
gica
duminică, 15.09.2013 at 09:54
BRAVO!!!!!