În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, în cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 306 verificări de persoane și 204 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 74 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 26.380 de lei.

Au fost efectuate 56 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe și au fost constatate 17 infracțiuni.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

A fost reținut un permis de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.