Eveniment
Acțiuni ale polițiștilor și jandarmilor din Alba: Cinci permise de conducere reținute și amenzi de peste 17.000 de lei
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
Potrivit IPJ Alba, în cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 326 de verificări de persoane și 220 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 31 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 17.775 de lei.
Au fost efectuate 65 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe și au fost reținute cinci permise de conducere.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News