Eveniment
Acțiuni ale polițiștilor și jandarmilor din Alba. Sute de mașini și persoane, verificate. Amenzi de peste 31.000 de lei
Polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat marți, 31 octombrie 2023, acțiunile în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
Potrivit IPJ Alba, în cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 468 de persoane și au fost verificate 300 de autovehicule.
Au fost constatate 178 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 31.945 lei.
A fost retrase 11 certificate de înmatriculare și au fost reținute trei permise de conducere.
Potrivit sursei citate, au fost efectuate 68 de testări privind consumul de alcool și droguri. În urma acestora, polițiștii au constatat 11 infracțiuni și au depistat trei persoane urmărite.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News