Economie
Activitatea comercială din Alba, mai slabă faţă de cea a judeţelor învecinate

Cei mai mulţi comercianţi activi se află în municipiul Bucureşti (19,4% din totalul pe ţară), urmat de judeţele Cluj (4,5%), Timiş (4,1%), Constanţa (3,9%), Prahova (3,4%), Bihor (3,4%), Braşov (3,1%), conform datelor comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Faţă de judeţele învecinate, Alba are cei mai puţini comercianţi activi. Mureşul are 2,4% comercianţi activi, Sibiul 2,0%, Hunedoara 1,9%.
Deocamdată, nu putem vorbi despre o redresare economică, ci putem vorbi mai degrabă despre o încetinire a evoluţiei negative. Vestea bună este că în Alba s-a redus numărul firmelor suspendate în prima lună a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 106, la 58 de suspendări, reprezentând o scădere de 45%. Nu acelaşi lucru putem spune şi despre radierile voluntare: de la 78 de radieri voluntare, câte au fost în ianuarie 2010, în prima lună a noului an s-au înregistrat 93 de radieri. Iar, în privinţa dizolvărilor voluntare, acestea s-au redus, în ianuarie 2011, cu 81%, comparativ cu prima lună a anului trecut.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News