Connect with us
Publicitate

Actualitate

Activitatea de voluntariat, considerată experiență profesională. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi va intra în atenţia Camerei Deputaţilor

Publicat

Activitatea de voluntariat va fi considerată experienţă profesională sau în specialitate dacă aceasta este realizată în domeniului studiilor absolvite. Noua lege a voluntariatului a fost adoptată luni de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Potrivit proiectului, prin care va fi abrogată Legea voluntariatului adoptată în anul 2001, voluntarii vor putea primi din partea organizaţiei gazdă un certificat de recunoaştere a competenţelor dobândite prin voluntariat.

Iniţiatorii precizează, în expunerea de motive la propunerea legislativă, că, potrivit ultimului Eurobarometru, din 2010, România are aproximativ 4,4 milioane de voluntari, respectiv 20 la sută din populaţia ţării, având una dintre cele mai scăzute medii de implicare în comunitate din Europa.

Potrivit aceluiaşi studiu, media europeană de implicare în activităţi de voluntariat ajunge la 40 la sută, culminând cu Norvegia, unde 80 la sută din populaţie se implică în activităţi de voluntariat.

Autorii proiectului precizează că echivalentul contribuţiei financiare a voluntariatului la PIB atinge, în state precum Austria, Olanda şi Suedia, între 3 şi 5 la sută din PIB.

sursa: mediafax.ro

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate