Reprezentanţii Opoziţiei - PSD, PC si PNL - continuă să boicoteze activitatea Parlamentului, refuzând să participe la discuţii pe motiv că lucrările sunt în continuare conduse de Roberta Anastase, preşedintele în funcţie al Camerei Deputaţilor. Aceştia solicită destituirea Robertei Anastase, acuzând-o de fraudă în timpul votului Legii pensiilor din luna septembrie. Membrii PSD şi PNL au menţionat că se vor afla la discuţiile de grup, pe perioada de şedinţă în plen a Camerei Deputaţilor, pentru a decide amendamentele pe textele proiectelor de lege. Ei îşi asumă avertizarea primită de la preşedintele Camerei Deputaţilor că nu vor primi indemnizaţii pentru perioada în care refuză să participe la şedinţa în plen şi solicită Robertei Anastase să deblocheze situaţia şi să fie înlocuită de unul dintre vicepreşedinţi. Este pentru a şaptea oară consecutiv când, din cauza absenţiei deputaţilor opoziţiei, şedinţa Biroului Permanent nu s-a putut ţine. Astfel, proiectele de lege sosite la Cameră nu pot fi repartizate comisiilor.
Redacția Alba24 este semnătura comună utilizată de redactori pentru articole realizate în colaborare sau pentru conținut preluat și adaptat din surse externe. Alba24 este primul portal de știri non-stop din județul Alba, activ din 2010. Echipa editorială este formată din ziariști profesioniști, coordonați de Florin vezi mai mult ...
Comentarii (0)