Teatrul de Păpuși Prichindel din Alba Iulia va participa la Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia din cadrul Festivalului Internațional de Teatru Oradea.

Actorii teatrului vor urca pe scenă miercuri, 16 septembrie 2026, de la ora 10:30, vom susține pe scena Sălii Arcadia Oradea spectacolul Povestea lui Muck cel Mic, regia Todor Valov.

Publicitate

„Povestea lui Muck cel Mic” este o poveste moralizatoare a modului în care aspectul exterior al omului nu se potrivește întotdeauna cu conținutul, cu sufletul și calitățile sale, precum gândirea, inteligența, bunătatea, compasiunea, corectitudinea.

Trebuie să reamintim că noblețea naturii umane și puritatea spirituală a omului sunt virtuți care trebuie respectate nu numai în timpul romantismului european, al cărui reprezentant este William Hauff. Aceste valori umane sunt veșnice.

Publicitate

Totuși, în timpul nostru, ele au devenit vagi, fiind mereu supuse agresiunii și cruzimii, fapt dezumanizant pentru societate. De aceea, credem că subiectul este binevenit și necesar pentru atenția publicului, mai ales pus în scenă prin intermediul teatrului de păpuși, spațiu ludic și cu evidente funcții educative. - Todor Valov, regizor.

Publicitate

Povestea lui Muck cel Mic

  • Regizor artistic: Todor Valov (Bulgaria)
  • Scenografie: Natalia Gocheva (Bulgaria)
  • Dramatizarea: Darko Kovachovsky (Bulgaria)
  • Muzica: Mirchev Plamen (Bulgaria)

Distrbuția:

  • Iulian Costea,
  • Mădălin Costea,
  • Ramona Benchea Mincu,
  • Irina Melnic,
  • Teodora Popa,
  • Viorica Boda

Echipa tehnică

  • Construcție păpuși: Masters of puppets Sofia – Bulgaria
  • Regizor tehnic: Elena Madaras
  • Lumini: Ovidiu Tămășan, Călin Popa
  • Sunet: Florin Andrea
  • Realizare costume: Mirela Tămășan
  • Mașiniști: Florin Badiu, Gheorghe Hațegan

Manager: Ioana Bogățan