Eveniment
Concursuri la Garda Financiară Alba. Angajaţii ANAF susţin testări de competenţă
Angajaţii Gărzii Financiare (GF) Alba care doresc să promoveze în alte funcţii în cadrul instituţiei, odată cu iniţierea procesului de restructurare au intrat în sălile de concurs. Candidaţii au susţinut, luni, teste tip grilă, la fel cu ceilalţi colegi din ţară, cu subiecte din activitatea profesională. De la GF Alba, doar doi angajaţi au mers la examen, organizat la Braşov.
Este vorba despre două persoane care susţin examen pentru postul de expert asistent Contabilitate din cadrul Gărzii Financiare Alba. Comisarul şef Dorin Nistor a declarat că nu a mai fost necesară organizarea de concurs pentru celelalte posturi din organigrama GF, având în vedere că nu există cazuri de mai multe persoane care să dorească angajarea pe aceeaşi funcţie.
Acesta a precizat că trei dintre comisari au renunţat la posturi. Astfel, au mai rămas 10 posturi de comisar ocupate, în care se va încadra şi fostul comisar adjunct Tito Fiţ, a cărui funcţie a fost desfiinţată. Totodată, în urma reorganizării activităţii Gărzii Financiare demarată la nivel naţional, postul de secretară de la GF Alba a fost exclus din structura instituţiei.
Reamintim că, urmare a ordinului emis de preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, cinci angajaţi ai Gărzii Financiare Alba au intrat sub incidenţa disponibilizării. Este vorba despre persoane care ocupă funcţii de execuţie, conducere, dar şi personal auxiliar şi care au primit preaviz începând cu 23 iunie. Potrivit comisarului şef al Gărzii Financiare Alba, Dorin Nistor, 16 angajaţi au primit preaviz.
Pe noul stat de funcţii al Gărzii Financiare Alba se regăsesc 17 posturi din cele 30 existente până în prezent. Dorin Nistor ne-a precizat că grila de personal a instituţiei nu era completă nici până acum, din cele 30 de posturi fiind ocupate doar 22. Cei 16 angajaţi vizaţi, dintre care cinci vor pleca acasă se află în perioada de preaviz până în 23 iulie, iar în intervalul 11-15 iulie vor începe testările pentru cei care vor dori să promoveze pe alte funcţii în cadrul Gărzii Financiare. Examenul va consta în două probe, respectiv un test-grilă în care angajaţii vor trebui să rezolve 50 de întrebări din 100. Cei care vor promova acest test vor trece la etapa de intervievare.
La nivel naţional, un număr de 1.063 de angajaţi ai Gărzii Financiare au primit preaviz şi urmează să fie examinaţi. În urma unui proces de restructurare a ANAF, aprobat recent de Guvern, structura Gărzii Financiare va avea cel mult 1.092 de posturi, comparativ cu 1.805 în prezent. Blejnar a anunţat, la mijlocul lunii iunie că în total vor fi disponibilizati 2.000 de angajaţi ai ANAF, în cadrul procesului de reorganizare, dintre care 1.200 vor pleca până la jumătatea lunii august.
Guvernul a decis, la începutul lunii iunie, desfiinţarea a 4.927 posturi din ANAF, dintre care 1.200 ocupate. Alte locuri au fost desfiinţate la Autoritatea Naţională a Vămilor şi Garda Financiară.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
?????
luni, 11.07.2011 at 13:01
concursul se organizeaza cu incalcarea flagranta a legii161/2003.; legii188/99….
?????
luni, 11.07.2011 at 13:02
…si HG 611/2003