Cugir
Acuzații grave împotriva unor medici de la spitalul din Cugir. Coșmarul unei femei care a trecut printr-o serie de operații eșuate
A mers la doctor pentru o procedură de rutină, iar apoi a urmat calvarul. Trei operații, dintre care într-una i-a fost secționat colonul, iar apoi două care să îi salveze viața.
Este povestea Georgianei C., o tânără din Alba, care a fost la un pas să moară după o serie de invervenții chirurgicale la spitalul din Cugir, pe secția de ginecologie, unde medic este Mahmoud Ismail Mostafa.
Calvarul femeii a început în anul 2019, însă aceasta și-a făcut curaj să povestească reporterului alba24.ro prin ce a trecut, după ce o tânără a intrat în comă, în urma unei operații efectuate tot pe secția de ginecologie a Spitalului Orășenesc Cugir.
Este o poveste înfiorătoare, care poate fi greu ascultată, chiar și de cele mai puternice persoane sau de cei care cred că au auzit și văzut tot.
Totul a început după ce Georgiana a vrut să facă o serie de proceduri, așa că a apelat la doctorul secției de ginecologie din Cugir.
O primă intervenție la Cugir, iar apoi la Clinica Afrodita din Orăștie
În primă fază, a mers la un control la policlinca din Cugir, unde, după un consult, medicul i-ar fi spus că ar avea trompele uterine înfundate și că trebuie să intervină.
Acesta a intervenit, apoi i-a propus, pentru rezolvarea problemei pe care o are, o procedură la Clinica ”Afrodita” din Orăștie, unde lucrează.
CITEȘTE ȘI: O tânără din Alba a ajuns în stare gravă la ATI după o anestezie făcută la Spitalul Cugir. Scrisoarea emoționantă a soțului
Femeia a mers la clinica din Orăștie și a fost supusă procedurii în sine. Medicul i-a spus că, dacă se simte rău, să îl contacteze personal.
Georgiana a început să se simtă foarte rău, iar soțul a mers la Orăștie, în județul vecin, Hunedoara, la clinică, unde medicul Mostafa i-a prescris Augumentin pentru câteva zile.
Prima operație. După ce a fost eliberată din spital, a început să aibă hemoragie externă
Cum starea nu i s-a ameliorat, aceasta a sunat iar la medic, a mers la Cugir, iar medicul ginecolog i-a spus că are nevoie de o operație de urgență, laparoscop.
Se întâmpla în data de 14 mai 2019 și urma să fie prima operație dintr-un șir care au dus-o pe femeie aproape de moarte. Aceasta a fost singură, deoarece soțul era plecat la muncă în Germania.
După operație și după o perioadă în spital, femeia a fost trimisă acasă. Însă, la scurt timp, a început să îi fie rău și să aibă hemoragie externă, a precizat femeia pentru alba24.ro.
L-a sunat pe doctor și i-a spus că îi este foarte rău. Acesta i-a spus să meargă la spital, însă femeia nu a putut ajunge pe picioarele ei și a fost dusă la unitatea medicală cu salvarea.
A doua operație. Intervenție în urma căreia i-a fost secționat colonul
A stat câteva zile pe patul de spital, până când medicul ginecolog i-a spus că ar putea fi un chist și că are nevoie de o nouă intervenție chirurgicală.
Se întâmpla pe data de 21 mai. Atunci intervenția a fost făcută tot prin laparoscopie.
Dureri mari de burtă, pe patul de spital
Imediat după operație, aceasta a rămas în spital, nu a mai fost externată. Se simțea rău, din ce în ce mai rău, iar medicul nu venea să o vadă, a precizat Georgiana pentru alba24.ro.
Zilnic asistentele veneau și nu îi puteau lua probe biologice din materia fecală, din cauza faptului că femeia era constipată. Între timp, burta Georgianei se umfla din ce în ce mai tare.
După alte câteva zile și după ce starea de sănătate s-a înrăutățit și mai tare, femeia a fost consultată de doctor. Acesta i-ar fi spus că nu are o problemă, dar totuși a trimis-o să facă raze.
Medicul care i-a făcut razele l-a sunat pe doctor și i-a spus că este o problemă.
”A extras ceva din mine, mirosea foarte urât, a deschis geamul”
După ce a fost sunat de cel de la raze, medicul ginecolog a dus-o pe femeie într-un salon. Femeia spune că era într-o stare foarte gravă și că își aduce aminte că i-a introdus o seringă și a tras o substanță din ea, dar mirosea atât de tare, încât medicul a deschis geamul, a povestit Georgiana.
Apoi i-a spus că trebuie operată de urgență, a doua zi. De fapt, femeia avea colonul tăiat, iar toată materia fecală se scurgea în corp, cel mai probabil intrase în septicemie, mai povestește Georgiana.
A treia operație: a fost tăiată pe toată burta la Cugir
Era data de 13 iunie, iar medicul a apelat la un chirurg, directorul medical Terezia Mureșan.
Georgiana a fost dusă pe secția de chirurgie și operată. ”M-a deschis, mi-a cusut colonul, mi-a spălat intestinul și m-au coborât jos, într-un salon”, a povestit Georgiana.
”Eram pe patul de moarte”
În timpul discuției cu reporterul alba24.ro, Georgiana spune că, după operația de pe secția de chirurgie, starea ei de sănătate s-a agravat și mai tare. ”Eram pe patul de moarte”, a spus aceasta.
Soțul a venit de urgență din Germania la Cugir, iar, când a ajuns la ea, femeia era într-o stare gravă.
Georgiana a spus că soțul a observat că pe un tub ce trebuia să fie un traseu curat a văzut materie fecală.
Dusă de urgență la Alba Iulia
Atunci soțul a luat decizia să o ducă de urgență la Alba Iulia. A sunat la salvare și a fost dusă către Secția de Urgență a spitalului din Alba Iulia.
A patra operație, cea care i-a salvat viața
A ajuns cu peritonită generalizată și a fost operată de urgență de medicul Flaviu Pițu, medic despre care femeia spune că i-a salvat viața.
Se întâmpla pe 23 iunie, la 10 zile de la operația cu numărul 3 de la Cugir. Medicul chirurg a fost nevoit să îi monteze o pungă, un ”anus contra naturii”, în termeni populari.
Au urmat două săptămâni grele pe ATI, unde a fost supravegheată constant și și-a revenit. Plămânii i-au fost afectați în urma complicațiilor pe care le-a avut după intervențiile chirurgicale.
Apoi a fost externată, dar după câteva luni a fost operată pentru a i se scoate punga.
Medicii din Alba Iulia i-au găsit chisturile pentru care a fost operată la Cugir
În timp ce era internată la Alba Iulia, după operația salvatoare, Georgiana avea dureri și a fost consultată de către medicul ginecolog Țibea, în data de 4 iulie 2019.
În urma consultului au fost descoperite două chisturi: unul de 8,5* 8,3*8 cm și 6*4*3.5.
A cincea operație, pentru eliminarea pungii
La câteva luni după ce a scăpat cu viață, în data de 3 decembrie, a avut nevoie de o nouă operație pentru a i se reconecta colonul și elimina ”anusul contra-naturii”.
A apelat la un avocat și a făcut o plângere la Poliție
După cele întâmplate, femeia a apelat la un avocat și a făcut o plângere la Poliție pentru cele întâmplate. Aceasta a precizat că avocatul i-a transmis că mai multe persoane ar fi fost audiate de către oamenii legii.
Urmează a șasea operație
După toate acestea, Georgiana trebuie să suporte și a șasea intervenție chirurgicală. Mai exact, trebuie să i se monteze o plasă pe burtă, deoarece mușchii i-au fost afectați și slăbiți în urma intervențiilor chirurgicale.
Povestea înfiorătoare a Georgianei a început într-o unitate medicală, dintr-o țară europeană, în anul 2019. Este povestea unei tinere care a vrut să rămână însarcinată, dar a ajuns să fie la un pas de moarte și să treacă prin cinci operații în jumătate de an.
Este povestea unei femei care a vrut să aibă un copil, dar al cărei vis s-a stins pe masa de operație a spitalului Cugir.
Contactat de reporterul alba24.ro, pentru un punct de vedere, doctorul Mahmoud Ismail Mostafa nu a răspuns solicitărilor.
”Îmi doresc să mi se facă dreptate”, au fost cuvintele Georgianei în timpul celei mai recente conversații cu reporterul alba24.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
joi, 02.03.2023 at 16:05
Aşa a păţit şi o vecină care s-a operat pe coloană la vestitul A…..i de trei ori şi nimic, apoi ăsta a plecat în ţările calde. Cazuri izolate ….