Adeverința de asigurat nu va mai fi obligatorie pentru pacienți. Cum vor fi verificați în sistemul de sănătate. Proiect
Adeverința de asigurat nu va mai fi obligatorie pentru pacienți: acest document ar putea fi solicitată doar în situații excepționale, dacă un proiect de modificare a Legii sănătății va fi adoptat.
Inițiativa legislativă prevede ca verificarea calității de asigurat să se facă, de regulă, prin sistemele electronice ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, fără ca pacienții să mai fie obligați să prezinte documente pe hârtie.
Proiectul modifică Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și introduce obligația furnizorilor de servicii medicale, farmaciilor și celorlalți parteneri contractuali ai CNAS de a verifica electronic statutul de asigurat al persoanelor care solicită servicii medicale.
Când va mai fi cerută adeverința de asigurat
Potrivit proiectului, dacă verificarea calității de asigurat poate fi realizată prin sistemele informatice, adeverința de asigurat sau alte dovezi fizice nu vor mai putea fi solicitate pacienților.
Documentele pe hârtie vor putea fi cerute doar în situații excepționale. Printre acestea se numără indisponibilitatea sistemelor informatice, imposibilitatea identificării persoanei sau lipsa datelor necesare din bazele de date ale CNAS.
Până la remedierea acestor situații, statutul de asigurat va putea fi dovedit cu documentele prevăzute de lege.
Verificarea electronică ar urma să devină regula
Autorii inițiativei susțin că actualele reguli îi obligă pe cetățeni să demonstreze, printr-un document fizic, informații pe care instituțiile statului le pot verifica deja electronic.
În expunerea de motive se arată că persoana ajunge, în anumite situații, să fie pusă în poziția de a proba, printr-un document pe hârtie, o informație care poate fi verificată direct prin sistemele informatice ale statului.
Parlamentarii susțin că verificarea electronică ar trebui să devină regula de funcționare a sistemului de asigurări de sănătate.
Astfel, persoanele asigurate nu ar mai trebui să circule între instituții pentru a proba o informație aflată deja în evidențele publice.
Verificarea calității de asigurat va rămâne obligatorie, însă va fi făcută, ca regulă generală, prin mijloace electronice.
Document electronic cu aceeași valoare juridică
Proiectul prevede și emiterea unui document electronic care va confirma calitatea de asigurat. Acesta va fi generat de CNAS și va avea aceeași valoare juridică precum adeverința de asigurat.
Documentul electronic nu va include informații despre starea de sănătate a persoanei.
Inițiativa mai prevede că persoanele care încep un nou raport de muncă vor putea beneficia de servicii medicale din pachetul de bază chiar înainte ca angajatorul să depună declarațiile fiscale privind contribuțiile, dacă își pot dovedi calitatea de asigurat.
Mai puțină birocrație pentru pacienți
Proiectul este inițiat de parlamentari USR și UDMR, care susțin că măsurile propuse vor reduce numărul drumurilor la casele de asigurări de sănătate, timpul pierdut pentru obținerea adeverințelor și costurile administrative suportate de cetățeni.
În același timp, verificarea electronică ar urma să simplifice activitatea furnizorilor de servicii medicale, a farmaciilor și a caselor de asigurări de sănătate.
Ce nu se schimbă
Proiectul nu modifică regimul calității de asigurat, contribuțiile la sănătate sau pachetul de servicii medicale de bază. De asemenea, nu elimină cardul național de sănătate.
Scopul inițiativei este înlocuirea, ca regulă generală, a dovezii fizice cu verificarea electronică, acolo unde informațiile există deja în bazele de date ale statului.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)