Connect with us
Advertisement

Actualitate

Adeverinţele ce ţin loc de diplomă de BAC pot fi ridicate de luni, de la licee. Sunt valabile şi în străinătate, timp de 12 luni

Publicat

Absolvenţii de clasa a XII-a care au promovat examenul de Bacalaureat vor putea să-şi ridice, de luni, de la ora 8.00, adeverinţele de la unităţile de învăţământ. Valabilitatea acestora este la nivel naţional, dar şi în străinătate, pe o perioadă de 12 luni.

„Toţi absolvenţii de clasa a XII-a care au promovat bacalaureatul pot să îşi ridice adeverinţele care atestă acest fapt începând de luni, 14 iulie, ora 8.00, de la sediul unităţilor de învăţământ. Decizia a fost reiterată, duminică, de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, în cadrul videoconferinţei desfăşurate la sediul MEN, la care au participat reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene, reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din România şi reprezentanţii Consiliului Elevilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).

Potrivit oficialilor MEN, adeverinţele pot fi utilizate atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru înscrierea în instituţiile de învăţământ superior, fără riscul de a fi respinse.

„Toate universităţile din România au luat act de această situaţie, iar Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor a transmis deja specimenul de adeverinţă emis de inspectoratele şcolare româneşti către baza de date a reţelei internaţionale ERIC – NARIC. Prin intermediul acestei reţele, creată de Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi UNESCO, se comunică toate informaţiile în materie de recunoaştere şi echivalare a documentelor oficiale emise de instituţiile statelor şi de alte instituţii de învăţământ”, mai precizează MEN.

Adeverinţele sunt valabile 12 luni.

Candidaţii care au promovat bacalaureatul anul acesta vor primi adeverinţe, în locul diplomelor pe care Ministerul Educaţiei intenţionează să le tipărească la Imprimeria Naţională, după ce DNA a demarat o anchetă privind monopolul unei companii private pe această activitate.

Problema eliberării de adeverinţe în loc de diplome a apărut în contextul anchetei procurorilor anticorupţie care cercetează modul în care compania Romdidac, ce funcţiona până în 1989 ca direcţie în Ministerul Învăţământului, a primit dreptul exclusiv de a furniza diplomele şcolare şi universitare, girat succesiv, după 1990, de şefii acestei instituţii.

Ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a determinat Ministerul Educaţiei să renunţe la colaborarea cu Romdidac şi să facă demersurile necesare pentru care realizarea diplomelor să se facă de către stat, prin Imprimeria Naţională.

„S-a renunţat la Romdidac, iar licitaţia pentru activitatea de furnizare a diplomelor nu este, în opinia mea, o variantă. Consider că această activitate trebuie să fie monopol de stat şi intenţionăm să fie făcută de Imprimeria Naţională. Pentru a obţine asta, e nevoie însă de cadrul legal. Mai întâi, prin recenta ordonanţă de modificare a Legii educaţiei, am stipulat ca responsabilitatea legată de diplome să revină Ministerului Educaţiei Naţionale şi rămâne să fie dată şi o hotărâre de guvern de modificare a organizării ministerului, după care ne vom putea duce la Imprimeria Naţională, care să fie unic gestionar pe furnizarea de diplome. Precizez că, astfel, se face ‘curăţenie’ şi la acest capitol. Totul va fi gestionat de stat. Va exista şi o bază de date unică, accesibilă online, în care oricând se va putea verifica veridicitatea unui act de studii”, a explicat sâmbătă, pentru Mediafax, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Ordonanţa de modificare a Legii educaţiei prevede că „Ministerul Educaţiei Naţionale gestionează modalitatea de utilizare a formularelor actelor de studii, documentelor şcolare, prin controlarea periodică a modului de folosire a acestora de către instituţile şi unităţile de învăţământ, avizează necesarul de formulare solicitat şi comanda pentru tipărirea acestora”.

În aceste condiţii, având blocată temporar activitatea de realizare a diplomelor, MEN a decis ca toţi candidaţii care au promovat anul acesta bacalaureatul să primească adverinţe în locul diplomelor care, conform legii, trebuiau eliberate în cel mult 10 zile de la terminarea examenului.

„Diplomele de bacalaureat se completează cu datele din catalogul electronic numai de către secretarii liceelor la care absolvenţii au promovat ultima clasă şi vor fi semnate de către aceştia şi de către preşedintele comisiei din centrul de examen, în termen de cel mult 10 de zile de la terminarea examenului de bacalaureat. Pe diplome se aplică ştampila unităţii de învaţământ la care candidatul a absolvit ultima clasă de liceu”, prevede metodologia bacalaureatului de anul acesta.

Un ordin emis recent de ministrul Remus Pricopie, care modifică, între altele, cadrul general de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat pentru anul universitar 2014-2015, prevede însă că anul acesta, cu titlu de excepţie, „la admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă, absolvenţii de liceu care au promovat examenul naţional de bacalaureat în anul 2014 pot participa cu adeverinţa care atestă promovarea examenului naţional de bacalaureat”.

Acelaşi ordin prevede că „în anul universitar 2014-2015, candidaţii care au promovat examenul naţional de bacalaureat în anul 2014 prezintă la înscriere adeverinţa care atestă promovarea examenului naţional de bacalaureat în original sau în copie legalizată”.

În ordin se precizează şi că adeverinţa dată absolvenţilor până la eliberarea diplomei are valabilitate cel mult 12 luni, faţă de 15 zile până în prezent. Adeverinţele se eliberează de licee şi se avizează de inspectoratul şcolar judeţean sau cel al municipiului Bucuresti.

„În mod normal, nu trebuie să vină absolventul la inspectorat, ci directorul liceului, care adună toate adeverinţele şi le avizează la inspectorat. Apoi, pentru admiterea la facultate, absolventul îşi poate legaliza câte copii doreşte. În fond, şi dacă ar fi avut diploma de bacalaureat, tot trebuiau copii, dacă se înscria la mai multe facultăţi”, a precizat Pricopie.

La adresa MEN vin însă şi întrebări privind absolvenţii care vor să se înscrie la universităţi din străinătate, unde le-ar putea fi necesară diploma, şi nu adeverinţa.

„Absolvenţii de liceu care sunt înscrişi la diferite universităţi din străinătate au nevoie de diplomele de bacalaureat, majoritatea având termen limită 30 iulie 2014. Când credeţi că vor putea intra în posesia lor?”, a întrebat, astfel, un vizitator al paginii de Facebook a lui Pricopie.

Ministrul Educaţiei subliniază să adeverinţele sunt documente legale, care înlocuiesc diploma până când aceasta este eliberată. „România era singura ţară care dădea diploma la câteva zile după examen. Eu, de pildă, în Belgia, am primit diploma la un an după ce am terminat o serie de studii. Până atunci, m-am putut folosi de adeverinţă”, a spus Remus Pricopie.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement