Administrație
Administraţia din Ocna Mureş caută investitori străini, interesaţi de potenţialul balnear din zonă
Primarul oraşului Ocna Mureş, Augustin Drăguţ, va merge la începutul săptămânii viitoare la Budapesta, la o întâlnire cu factori importanţi din cadrul Uniunii Europene, responsabili cu resurse umane şi finaţări. Cu această ocazie vor fi prezentate oportunităţile de investiţii din micul oraş transilvănean.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul proiectului “Consecinţele natalităţii privind viaţa economică a localităţilor”, iar alături de conducerea oraşului Ocna Mureş vor participa reprezentanţi ai oraşelor Barcelona şi Stockholm.
Pe lângă problemele sociale, economice şi de natalitate cu care se confruntă în prezent oraşul Ocna Mureş, primarul va prezenta la Budapesta oportunităţile de afaceri pe care le oferă zona administrată de el. “Vom prezenta acolo tot ce ţine de natalitate, de productivitate şi de oportunităţi pentru investitori, ca să vină să vadă că nu suntem nici proşti şi nici săraci, doar că trebuie să valorificăm ceea ce avem aici”, a declarat primarul Augustin Drăguţ.
Primarul va aduce în atenţia delegaţilor străini valoarea zăcământului de sare din Ocna Mureş, cel mai curat din Europa. Edilul se gândeşte să valorifice apa sărată în scop terapeutic, medical şi a găsit chiar două locaţii în care se pot dezvolta astfel de investiţii. “Avem două locaţii foarte bine stabilite, unde se pot aşeza centre de tratament şi de relaxare. O locaţie este fostul Centru de Recuperare, cu spaţii de mii de metri pătraţi şi mai există o locaţie, la poalele dealului Panţa, care se întinde pe 7 hectare”, a precizat primarul.
Administraţia locală Ocna Mureş încearcă să atragă investitorii prin oferirea de spaţii şi terenuri, dar şi forţă de muncă ieftină.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News