Administrație
Administraţia publică Alba Iulia cumpără “Terasa Mena”, cu aproape 500.000 lei
Administraţia publică locală albaiuliană va cumpăra localul “Terasa Mena”, situat în Parcul Cetate, lângă Poarta a IV–a. Acesta urmează să fie demolat, în vederea construirii unui pod pietonal, obiectiv integrat în proiectul de reabilitare a laturii de Vest a Cetăţii Alba Carolina, finanţat din fonduri europene. Printr-un proiect de hotărâre, consilierii locali au stabilit, împreună cu patronii barului, suma de 493.000 lei pentru despăgubiri, urmând ca plata să se facă în două tranşe egale: prima tranşă – până în dată de 15 decembrie 2010, iar a doua – cu termenul de plată în 28 februarie 2011. Totodată, din suma totală stabilită, administraţia locală va reţine datoriile pe care proprietarul localului, firma „Romana Mena” le are la bugetul local, de aproximativ 80.000 lei.
Jumătate de bar construit ilegal
Consiliul Local Alba Iulia a stabilit să cumpere proprietatea societăţii „Romana Mena”, respectiv construcţia în suprafaţa totală de 108 mp, cu locaţia menţionată, dar şi afacerea propriu-zisă, în vederea demolării şi eliberării terenului pentru punerea în executare a proiectului referitor la reabilitare, reconstituire şi punere în valoare a laturii de Vest a Fortificaţiei de Tip Vauban. Aceasta este una dintre condiţiile prin care se puteau obţine fondurile europene cât mai repede, lucrările urmând să fie demarate de anul viitor.
Conform administraţiei publice locale, Primăria Alba Iulia a încheiat, în urmă cu câţiva ani, un contract de cesiune cu firma „Romana Mena” doar pentru jumătate din suprafaţa totală a construcţiei, pentru o perioadă de 49 de ani, restul fiind ridicată fără forme legale, iar pentru aceasta nu se va acorda nici o despăgubire conform legii, existând posibilitatea de a fi desfiinţată pe cale administrativă, totusi se vor da ceva bani pentru materialele de construcţii folosite si manoperă.
Au fost consultaţi trei evaluatori, pentru a stabili suma corectă
Până a fi stabilită suma de 493.000 lei pentru despăgubiri, autorităţile publice şi reprezentanţii firmei au negociat preţul cu calculele evaluatorilor în faţă.
În urma evaluărilor făcute de firma contractată de Primărie, a rezultat că valoarea de piaţă a construcţiei în suprafaţă de 53 mp, ridicată legal pe terenul concesionat, este de 23.000 euro, iar construcţia de 55 de mp, făcută fără forme legale, este de 18.200 euro, materiale şi manoperă, toate aceste valori neincluzând TVA. În moneda românească, a fost stabilită suma de 226.000 lei, strict pentru valoarea imobilului.
Societatea “Romana Mena” a făcut, de asemenea, o evaluare cu o altă firmă, care a stabilit suma de 56.823 de euro pentru suprafaţa de construcţie legală şi 19.500 euro pentru cea realizată ilegal. Aceasta a adăugat, pe lângă costurile imobilului construit legal, şi costurile afacerii propriu-zise, evaluând astfel totul la suma de 545.000 lei.
Discrepanţa destul de mare dintre cele două evaluări, de 319.000 lei, a dus în cele din urmă la solicitarea unei a treia opinii autorizate, de data aceasta administraţia locală având în vedere şi valoarea afacerii propriu-zise şi astfel s-a stabilit suma de 438.000 lei, preţul de unde a pornit mai apoi negocierea.
La ultima evaluare s-a ţinut cont de: construcţia în suprafaţa de 53 mp, pentru care s-a stabilit suma de 195.786 lei, fiind inclusă aici şi valoarea afacerii, nu doar a construcţiei. Pentru spaţiile anexe s-a stabilit suma de 138.435 lei, construcţii făcute fără forme legale, pentru care nu se vor putea acorda decât cel mult valoarea materialelor de construcţie şi a manoperei. Pentru terasă, utilizată în perioada mai-septembrie, s-a stabilit suma de 106.818 lei.
„Romana Mena” are datorii la bugetul local
La contractul de despăgubire, consilierii locali au ţinut cont de faptul că societatea „Romana Mena” datorează la bugetul local suma de 80.000 lei, reprezentând taxa de concesiune datorată, la care s-au inclus majorări şi penalităţi precum şi impozite şi taxe datorate bugetului local. Totodată, „Romana Mena” mai trebuie să plătească taxa pentru terasa sezonieră, pentru perioada 2006-2010.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
toma
vineri, 03.12.2010 at 18:31
Cred ca daca era dispusa, de catre primarie, demolarea partii construita ilegal din acele cladiri, suma cu titlu de despagubire la care se ajungea era mult, mult mai mica.
ion
miercuri, 20.07.2011 at 07:34
nu trebuia dat nici un leu;o mare porcarie
sperante in UE
miercuri, 20.07.2011 at 10:32
verificati cine a devenit patronul firmei ramona mena la momentul privatizarii ei:)…o sa aveti surprize, este nume cunoscut.Romana Mena a fost privatizata in urma divizarii societatii ROMANA SA ca societate avind in proprietate un spatiu comercial din M-uri. Vad ca acum are si terasa de linga catedrala. Nu stiu daca mai este inca patron aceeasi persoana care a luat-o prin privatizare. NU ESTE NECESAR SA PUBLICATI>>>doar verificati
Pingback: Primăria Alba Iulia a primit primele propuneri publice de avantajare a unor firme să obţină spaţii în Cetate | alba24