Connect with us
Advertisement

Educație

ADMITERE 2022 la Colegiile naționale militare: din 10 ianuarie încep înscrierile. Calendar și detalii pentru candidați

Publicat

De luni, 10 ianuarie încep înscrierile pentru admiterea la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia și la celelalte colegii militare din țară. Elevii de clasa a VIII-a interesați de carieră militară se pot înscrie până în 25 martie.

Potrivit MApN, în perioada 10 ianuarie-25 martie se fac înscrieri în vederea admiterii în colegiile naționale militare.

Vezi și ADMITERE școli militare 2022: Locuri și condiții pentru candidați. Înscrieri la școli postliceale, colegii, academii militare

Criterii specifice de recrutare pentru colegii naționale militare

  • vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2022 (anul desfășurării concursului de admitere);
  • absolvenți ai învățământului secundar inferior sau gimnazial sau să facă dovada absolvirii acestuia până la data clasificării finale – ultima etapă a concursului de admitere.

Absolvenții clasei a VIII-a din serii anterioare, care au participat la procesul de admitere în anii precedenți și au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, în învățământul liceal sau profesional, nu se pot înscrie în vederea participării la procesul de recrutare, selecție și admitere în clasa a IX-a la învățământul liceal militar.

Cele 5 colegii naționale militare pentru care se organizează admitere în anul 2022

  • Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia: 120 de locuri, pentru băieți și fete
  • Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza
  • Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc
  • Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova
  • Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța

Învățământul liceal militar este gratuit și are ca misiune pregătirea științifică și umanistă generală a elevilor prin studii de nivel liceal, pe filiera vocațională, în profilul militar, specializarea matematică-informatică.

CALENDAR admitere colegii militare 2022

Recrutare / înscrieri candidați

1. Recrutarea candidaţilor prin Centrele Militare Judeţene/Zonale – Birourile de Informare Recrutare, existente în fiecare reşedinţă de judeţ (10 ianuarie – 25 martie; termen completare dosare înscriere – 23 mai).

Pentru mai multe informații, consiliere şi înscriere, în vederea participării la selecție, unul dintre părinți sau tutorele trebuie să contacteze personalul biroului informare-recrutare din cadrul centrului militar de care aparține candidatul cu domiciliul, fie telefonic, fie deplasându-se la sediul biroului.

Dosarul de candidat se întocmește de către biroul informare-recrutare pentru candidatul care domiciliază pe rasa județului aflat în responsabilitatea centrului militar.

În cererea de înscriere, fiecare candidat completează opțiunile pentru colegiile naționale militare, în ordinea preferințelor. Un candidat poate avea cel puțin o opțiune și cel mult cinci. Adică poate opta la înscriere pentru toate cele 5 colegii militare, în ordinea preferințelor.

Doar în perioada în care dosarele de înscriere sunt la centrele de recrutare se pot face modificări în opțiuni. După ce sunt introduse în aplicația informatică, această posibilitate este exclusă.

2. Selecţia aptitudinală la Centrele Zonale de Selecţie si Orientare, conform planificării:

– testare psihologică;

– testare aptitudini fizice;

– interviu de evaluare şi orientare.

Doar candidaţii declaraţi „ADMIS” la selecţia aptitudinală de la Centrele Zonale de Selecţie şi Orientare participă la:

ETAPA I:

  • 23 mai 2022 – primirea de către CNM a dosarelor de candidat de la Birourile informare-recrutare la care au fost arondați aceștia, în funcție de județul de domiciliu
  • 26 mai 2022 – prezentarea candidaţilor la colegiul unde au fost repartizați pentru susținerea probei de verificare a cunoștințelor
  • 27 mai 2022 – susţinerea probei de verificare a cunoştinţelor

Proba scrisă durează 3 ore, constă din susţinerea unei probe de verificare a cunoştinţelor la disciplinele:

– Matematică (10 itemi Algebră+10 itemi Geometrie) şi

– Limba şi literatura română (10 itemi),

conform programelor şcolare valabile pentru Evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a.

Corectarea lucrării se realizează imediat după încheierea probei, în prezenţa candidatului, de către 2 membri evaluatori din comisia de admitere, asistaţi de alţi doi candidaţi din aceeaşi sală, ca martori. Ultimii 3 candidaţi rămân în sală până la evaluarea ultimei lucrări, iar rezultatele se comunică în aceeaşi zi. Nota obţinută este finală şi nu poate fi modificată ulterior.

Sunt declaraţi „ADMIS” candidaţii care au obţinut la testul grilă cel puţin nota 6,00.

Candidaţii declaraţi „RESPINS” participă la evaluarea naţională şi repartizarea computerizată în instituţiile de învăţământ civile.

  • 27 mai 2022 – afişarea rezultatelor probei de verificare a cunoştinţelor

ETAPA II:

  • 3 iunie 2022 – transmiterea în format electronic, către comisia județeană, a opțiunilor și notelor candidaților admiși la proba de verificare a cunoștințelor, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată
  • 30 iunie 2022 – transmiterea de către comisiile judeţene/ municipiului Bucureşti către colegiile naţionale militare, a bazei de date judeţene cuprinzând mediile finale de admitere, prin confirmarea finalizării operaţiunilor specifice în aplicaţia informatică centralizată
  • 30 iunie – 2 iulie 2022 – validarea de către părinţi şi candidaţi a corectitudinii datelor din fişa listată de înscriere (e-mail, online, fizic), corectarea eventualelor greşeli în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din aplicaţia informatică centralizată
  • 4 iulie 2022 – repartizarea computerizată în învăţământul militar liceal şi comunicarea rezultatelor în unitatea de învăţământ respectivă, prin tipărire din aplicaţia informatică centralizată
  • 4 iulie 2022 – afişarea rezultatelor preliminare
  • 4 – 5 iulie 2022 până la ora 16.00 – solicitarea, în scris, a opțiunilor de renunţare la locul obţinut (dacă este cazul) / confirmarea locului ocupat, prin completarea Cererii de înscriere în colegiu (e-mail, online)
  • 6 iulie 2022, între orele 8.00-12.00 – completarea locurilor rămase libere ca urmare a renunţării  la locul obţinut, prin repartizarea manuală centralizată (dacă este cazul)
  • 6 iulie 2022 – transmiterea  listei candidaţilor declaraţi „ADMIS”, în format electronic, la Centrul Naţional de Admitere, prin confirmarea încheierii operaţiunilor specifice în aplicaţia informatică centralizată
  • 6 iulie 2022, după ora 15.00 – afişarea rezultatelor finale

Până cel târziu la data de 15 august 2022 – Transmiterea dosarului candidatului, completat cu „Cererea de înscriere” şi „Fişa de echipare”, completată, prin grija comandantului colegiului unde elevul a susţinut proba de evaluare a cunoştinţelor, la colegiul unde acesta a fost declarat admis

Candidaţii care au fost declaraţi „Admis” la proba de verificare a cunoştinţelor de Limba şi literatura română şi Matematică şi au participat la evaluarea naţională sunt ierarhizaţi şi repartizaţi în colegiile naţionale militare, la data prevăzută în Calendarul admiterii, prin ADLIC, în funcţie de media finală de admitere şi opţiunile exprimate în fişa de înscriere specifică, în limita numărului de locuri aprobate pentru colegiile naţionale militare.

MEDIA FINALĂ DE ADMITERE se calculează astfel:

MFA=0,2 x MA+0,8 x NP

unde:

MFA= media finală de admitere

MA=media de admitere calculată potrivit formulei stabilite în anexa 2 la Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării  privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021-2022, nr. 5457/2020

NP= nota la proba de verificare a cunoştinţelor la disciplinele Matematică şi Limba şi literatura română susţinut în colegiu

Candidaţii declaraţi „NEADMIS” participă la repartizarea computerizată în instituţiile de învăţământ civile.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement