Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

UPDATE Admitere COLEGIU MILITAR 2022: locuri suplimentate pentru elevi la Alba Iulia și în celelalte colegii din țară

Publicat

Numărul locurilor pentru elevi la Colegiul Național Militar din Alba Iulia și la celelalte colegii militare din țară se suplimentează, pentru anul școlar 2022-2023. Motivul ar fi concurența mare la admitere, de doi candidați pe un loc.

Suplimentarea este cu 216 locuri, față de cele 600 alocate în total la admitere colegii militare 2022, potrivit unor surse citate de edupedu.ro.

UPDATE: Vezi Admitere COLEGIUL MILITAR Alba Iulia 2022: alți 48 de candidați, admiși după suplimentarea locurilor. LISTA

AICI rezultate admitere colegii militare sesiunea a doua 2022

Inițial, au fost atribuite câte 120 de locuri pentru fiecare colegiu militar – filiera vocaţională, specializarea matematică-informatică, cu predare în regim intensiv la limba engleză: Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia, Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza, Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța

Rezultatele finale la admitere 2022 au fost publicate în 6 iulie, după confirmarea locurilor obținute de candidați la repartizarea computerizată. La Colegiul Național Militar Alba Iulia au fost 120 de candidați admiși (3 retrași), 17 dintre din județul Alba.

Vezi: Lista finală – candidați admiși la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia 2022

La Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia au fost înscriși 275 de candidați (221 băieți și 54 de fete), din 10 județe arondate unității: Alba, Cluj, Sălaj, Mureș, Sibiu, Hunedoara, Caraș-Severin, Bihor, Arad și Timiș.

Dintre aceștia, 268 au susținut proba scrisă în 27 mai. Au fost admiși 201 candidați (75%), 40 dintre ei din Alba.

Ponderea mediei la proba scrisă este de 80% din media finală de admitere la colegiul militar.

La repartizarea computerizată, cea mai mare medie de admitere la Colegiul Național Militar Alba Iulia a fost în acest an 9,95 (doi candidați, din Cluj și Mureș) și ultima medie de admitere 7,98 (candidat din județul Cluj). Dintre cei 120 candidați admiși, 17 sunt din județul Alba (11 băieți, 6 fete).

Potrivit calendarului admiterii, până cel târziu la data de 15 august 2022 este transmiterea dosarului candidatului, completat cu „Cererea de înscriere” şi „Fişa de echipare”, completată, prin grija comandantului colegiului unde elevul a susţinut proba de evaluare a cunoştinţelor, la colegiul unde acesta a fost declarat admis.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax