Actualitate
ADMITERE în magistratură şi INM 2016. Înscrieri până în 26 iulie la tribunale sau parchete. Posturi disponibile şi calendarul examenelor
Consiliul Superior al Magistraturii organizează, în perioada iulie – octombrie, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, concursurile de admitere în magistratură şi INM.
Absolvenţii facultăţilor de Drept se pot înscrie până în 26 iulie la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, ce se desfăşoară în perioada 5 iulie – 27 octombrie 2016 şi la care sunt disponibile 200 de locuri de auditori de justiţie. De asemenea, până în 13 octombrie se organizează şi concursul de admitere în magistratură pentru 85 de posturi de judecători, respectiv 58 de procurori la parchetele de pe lângă judecătorii.
Pentru ambele examene, în 4 septembrie are loc proba scrisă eliminatorie, ce constă în testul grilă cu 100 de întrebări, câte 25 din drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal. Fiecare răspuns corect valorează un punct şi sunt declaraţi admişi candidaţii care au obţinut minimum 70 de puncte, echivalentul notei 7.
În 18 septembrie se va da testul grilă de verificare a raţionamentului logic – 100 de întrebări la care se punctează răspunsurile şi 20 de întrebări supuse pretestării în condiţii de concurs, ale căror răspunsuri nu se punctează. În această etapă intră candidaţii admişi la testul grilă anterior, de verificare a cunoştinţelor juridice. Vor fi admişi candidaţii care răspund corect la minimum 30 de întrebări din cele 100 care se punctează.
Nota la prima etapă se calculează în raport cu următoarea pondere: 70% – testul grilă de verificare a cunoştinţelor juridice şi 30% – testul grilă de verificare a raţionamentului logic.
Sunt admişi în etapa a II-a, în ordine descrescătoare a notelor, candidaţii în limita numărului dublu de locuri scoase la concurs dacă acesta este mai mare de 100.
A doua etapă de examen este interviul care constă în elaborarea în scris a unei analize cu privire la subiectul extras de către candidat şi susţinerea orală a acestuia şi analiza orală a unei speţe cu elemente de etică specifice profesiei. Nota minimă de promovare a interviului este 7.
Nota de la concurs se calculează prin suma notelor de la cele două etape, în care 75% este luată în considerare nota de la prima etapă şi 25% interviul.
Interviul pentru admiterea la magistratură se desfăşoară în perioada 3 – 11 octombrie 2016, iar pentru INM, în intervalul 12 – 25 octombrie.
Posturi disponibile şi condiţii de înscriere
Pentru ADMITEREA la INM, sunt scoase la concurs 200 de locura de auditori de justiţie, din care 130 pentru ocuparea funcţiei de judecători şi 70 pentru funcţia de procuror. La finalizarea primului an de studii, auditorii de justiţie vor opta, în ordinea mediilor şi în raport cu numărul posturilor, pentru funcţia de judecător sau procuror.
Condiţiile pentru înscrierea la concurs: cetăţenia română, domiciliul în România, capacitate deplină de exerciţiu, licenţiat în Drept, fără antecedente penale sau cazier fiscal, cunoaşterea limbii române; apt din punct de vedere medical şi psihologic, bună reputaţie.
Taxa de înscriere este 450 lei şi se plăteşte la casieria tribunalului sau parchetului la care se face înscrierea.
Pentru ADMITEREA în magistratură, condiţiile pentru înscrierea la concurs sunt vechimea în specialitate de cel puţin 5 ani, licenţierea în drept, cetăţenia română, domiciliul în România, fără antecedente penale sau cazier fiscal, apt din punct de vedere medical şi psihologic, bună reputaţie.
Cererile pentru înscrierea la concurs se depun în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului pe paginile de internet ale CSM şi INM (5 iulie), la tribunalele sau parchetele în ale căror circumscripţii domiciliază candidaţii, până la data de 26 iulie 2015.
La cererea de înscriere se anexează următoarele documente: certificat de naştere (copie certificată pentru conformitate), actul de identitate (copie certificată pentru conformitate), diploma de licenţă sau adeverinţă provizorie (copie certificată pentru conformitate), chitanţa de plată a taxei de înscriere (450 lei, de la casieria tribunalului sau parchetului), certificat cazier judiciar şi fiscal, declaraţia pe propria răspundere privind existenţa unor eventuale întreruperi în activitate, CV, carnet de muncă sau alte acte doveditoare ale vechimii în specialitate (copie certificată pentru conformitate, de către candidat).
Din totalul posturilor scoase la concurs în acest an, doar unul este în judeţul Alba: judecător la Judecătoria Cîmpeni. Alte 6 posturi sunt la instanţe subordonate Curţii de Apel Alba Iulia (Petroşani, Brad, Orăşţtie, Agnita) şi mai este un post de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara. Restul sunt în alte locaţii din ţară.
AICI, lista completă a posturilor pentru judecători şi AICI pentru procurori.
CALENDAR admitere la Institutul Naţional al Magistraturii 2016
5 iulie: publicarea datelor referitoare la concurs
5 iulie – 26 iulie: depunerea cererilor de înscriere la concursul de admitere la tribunale sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea
26 iulie – 1 august: înaintarea dosarelor la CSM
1 – 19 august: verificarea dosarelor candidaţilor de către comisia de admitere a concursului
19 august: afişarea rezultatelor verificării dosarelor candidaţilor
19-22 august: formularea contestaţiilor de către candidaţii respinşi
23-30 august: soluţionarea contestaţiilor de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii
31 august: afişarea listei finale a candidaţilor
4 septembrie – test de verificare a cunoştinţelor juridice, la următoarele materii: drept civil, drept procesual civil, drept penal, drept procesual penal
5 septembrie: depunerea contestaţiilor la baremul de evaluare şi notare
6-7 septembrie: soluţionarea contestaţiilor la barem
9 septembrie: afişarea rezultatelor la proba eliminatorie de verificare a cunoştinţelor juridice
12 septembrie: publicarea motivării soluţionării contestaţiilor la barem
9-13 septembrie: depunerea contestaţiilor împotriva punctajului obşinut la proba eliminatorie de verificare a cunoştinţelor juridice
14 septembrie: soluţionarea contestaţiilor
15 septembrie: afişarea rezultatelor după soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva punctajului obţinut la proba eliminatorie de verificare a cunoştinţelor juridice
18 septembrie: probă scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a raţionamentului logic
19 septembrie: depunerea contestaţiilor la baremul de evaluare şi notare
20-21 septembrie: soluţionarea contestaţiilor la barem
23 septembrie: afişarea rezultatelor obţinute la testul grilă de verificare a raţionamentului logic
26 septembrie: afişarea motivării soluţionării contestaţiilor la barem
23-27 septembrie: depunerea contestaţiilor împotriva punctajului obţinut la proba eliminatorie de verificare a raţionamentului logic
28 septembrie: soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva punctajului obţinut la proba eliminatorie de verificare a raţionamentului logic
29 septembrie: afişarea rezultatelor obţinute în cadrul primei etape a concursului
12 – 25 octombrie: susţinerea interviului
27 octombrie: afişarea rezultatelor finale
CALENDAR admitere magistratură 2016
5 iulie: publicarea datelor referitoare la concurs
6 – 26 iulie: depunerea cererilor de înscriere la concursul de admitere la tribunale sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea
26 iulie – 1 august: înaintarea dosarelor la CSM
1 – 19 august: verificarea dosarelor candidaţilor de către comisia de admitere a concursului
19 august: afişarea rezultatelor verificării dosarelor candidaţilor
19-22 august: formularea contestaţiilor de către candidaţii respinşi
13-30 august: soluţionarea contestaţiilor de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii
31 august: afişarea listei finale a candidaţilor
4 septembrie – test de verificare a cunoştinţelor juridice, la următoarele materii: drept civil, drept procesual civil, drept penal, drept procesual penal
5 septembrie: depunerea contestaţiilor la baremul de evaluare şi notare
6-7 septembrie: soluţionarea contestaţiilor la barem
9 septembrie: afişarea rezultatelor la proba eliminatorie de verificare a cunoştinţelor juridice
12 septembrie: publicarea motivării soluţionării contestaţiilor la barem
9-13 septembrie: depunerea contestaţiilor împotriva punctajului obşinut la proba eliminatorie de verificare a cunoştinţelor juridice
14 septembrie: soluţionarea contestaţiilor
15 septembrie: afişarea rezultatelor după soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva punctajului obţinut la proba eliminatorie de verificare a cunoştinţelor juridice
18 septembrie: probă scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a raţionamentului logic
19 septembrie: depunerea contestaţiilor la baremul de evaluare şi notare
20-21 septembrie: soluţionarea contestaţiilor la barem
23 septembrie: afişarea rezultatelor obţinute la testul grilă de verificare a raţionamentului logic
26 septembrie: afişarea motivării soluţionării contestaţiilor la barem
23-27 septembrie: depunerea contestaţiilor împotriva punctajului obţinut la proba eliminatorie de verificare a raţionamentului logic
28 septembrie: soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva punctajului obţinut la proba eliminatorie de verificare a raţionamentului logic
29 septembrie: afişarea rezultatelor obţinute în cadrul primei etape a concursului
3-11 octombrie: susţinerea interviului
13 octombrie: afişarea rezultatelor finale
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News