Admitere la liceu 2026, etapa a II-a. Repartizarea absolvenților de clasa a VIII-a, programată în zilele de 17 și 18 august
Absolvenții clasei a VIII-a care au participat la cea de-a doua etapă de admitere la liceu 2026 vor afla, în zilele de 17 august (luni) și 18 august (marți), la ce liceu au fost repartizați, potrivit calendarului oficial. Înscrierile elevilor pentru a doua etapă de repartizare la liceu s-au desfășurat în perioada 10 – 12 august, scrie Edupedu.ro.
Potrivit procedurii privind repartizarea candidaților pe locurile neocupate, în clasa a IX-a învățământ de stat liceal, pentru anul şcolar 2026- 2027, a doua etapă de admitere la liceu se adresează:
- a) candidaților care au fost repartizați în prima etapă de admitere şi nu şi-au înregistrat, la secretariatul liceelor, dosarele de înscriere până la data limită 28 iulie 2026;
- b) candidaților care au participat la etapa a II-a a probelor de aptitudini/probelor de verificare a cunoştințelor de limbă modernă/maternă și au fost respinşi la aceste probe (în situația în care se organizează astfel de probe);
- c) candidaţilor care au participat la prima etapă de admitere şi nu au fost repartizați;
- d) candidații care au participat la examenul de evaluare națională dar, din diferite motive, nu au fost repartizați în prima etapă de admitere;
- e) candidaților care au participat la examenul de evaluare națională, au candidat pentru locurile distinct alocate elevilor cu CES/elevilor rromi, păstrându-şi prioritatea pentru aceste locuri;
- f) candidaților care nu au susținut examenul de evaluare națională;
- g) candidaților care au promovat examenele de corigență.
Candidații care au înregistrat cererile vor fi repartizați în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi a opțiunilor exprimate în cerere, precum şi în ordinea categoriilor: a), b), c) d), e), f), respectiv în ordinea descrescătoare a mediilor generale pe clasele V – VIII şi în ordinea categoriilor f), g), h).
Calendar - Admitere la liceu 2026, etapa a II-a
- 31 iulie 2026: Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă.
- 3 august 2026: Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.
- 4 - 5 august 2026: Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.
- 6 - 7 august 2026: Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații.
- 10 - 12 august 2026: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă. Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.
Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora.
- 17 - 18 august 2026: Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 10 iulie 2026.
- 18 august 2026: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)