Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba pregăteşte organizarea admiterii la liceele din judeţ. Prima etapă de admitere se desfăşoară în perioada 22 mai – 21 iulie, iar până atunci se desfăşoară Târgul liceelor şi meseriilor, loc în care elevii şi părinţii vor putea vedea ce oferă fiecare liceu. Va fi organizat în perioada 15-19 mai 2017, în mai multe oraşe din judeţ.

Publicitate

La a treia ediţie a Târgului liceelor şi meseriilor, elevii vor afla informaţii despre fiecare unitate de învăţământ, astfel încât, la finalul clasei a VIII-a, să poate alege ruta şcolară.

Citește și Anul şcolar 2017-2018: CALENDAR  ADMITERE la liceu. Când încep înscrierile și repartizarea la BACALAUREAT

Liceele vor prezenta oferta educaţională pentru nivel liceal şi profesional.

Profesorii psihopedagogi din şcoli vor oferi consiliere şi orientare profesională elevilor, conform intereselor şi aptitudinilor personale.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

CALENDAR:

Cugir: 15 mai, ora 11.00

Sebeş: 15 mai, ora 13.00

Cîmpeni: 16 mai, ora 13.00

Blaj: 17 mai, ora 13.00

Aiud: 18 mai, ora 13.00

Alba Iulia: 19 mai, ora 13.00

Admiterea la liceu în anul şcolar 2017-2018 aduce o serie de noutăţi pentru candidaţi. Se vor organiza doar două etape de admitere, faţă de trei, cum a fost în 2016. De asemenea, va crește ponderea mediei de la evaluarea națională şi va scădea cea a notelor de la clasă.

Ponderea mediei de la Evaluarea Naţională creşte de la 75% la 80%, iar notele de la clasă vor reprezenta doar 20%, în loc de 25% din media de admitere în clasa a IX-a.

Publicitate

Citește și EVALUARE NAŢIONALĂ 2017, clasa a VIII-a: MODELE de SUBIECTE, publicate de Ministerul Educaţiei. CALENDAR şi detalii despre examen

Oferta de școlarizare, respectiv cea de formare profesională vor fi aduse la cunoștința celor interesați cel târziu până la 2 mai 2017, iar listele cu candidați vor fi publicate în fiecare unitate de învățământ cel târziu la data de 3 iulie 2017.

Vezi şi SIMULARE Evaluarea Națională 2017. Calendarul probelor şi detalii pentru elevi. Testările încep în 13 martie

Calculul mediei de admitere:

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Publicitate

Calculul mediei de admitere se face astfel: MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN

unde:

MA = media de admitere;

ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a

Conform Calendarului admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2017 – 2018, repartizarea computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat se face într-o singură etapă. Candidaţii care au participat şi au rămas nerepartizaţi în urma repartizării computerizate pot fi repartizaţi de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti pe locurile rămase libere, în perioada de rezolvare a situaţiilor speciale.

Publicitate

La înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate, cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere se depun în copie certificată în conformitate cu originalul de către angajatul unităţii de învăţământ învestit cu astfel de competenţe.

Vezi integral: ADMITERE LICEU 2017: NOUTĂŢI şi calendar. TOATE detaliile pentru candidaţi. Schimbări importante, din acest an

Vezi şi Plan Masuri Admitere Liceu_2017_ ISJ Alba

foto: arhivă