Connect with us
Advertisement

Educație

ADMITERE LICEU 2022: recomandări pentru elevi și părinți. Cum se completează fișa de admitere. Înscrieri până în 11 iulie

sala clasa liceu examen

Publicat

De luni, 4 iulie au început înscrierile la liceu. Fișele de admitere pot fi completate de elevi, părinți, asistați de profesori/diriginți, până în 11 iulie. În 14 iulie va fi repartizarea computerizată.

La admiterea în liceu, media generală de la Evaluarea Naţională contează în proporţie de 80%, iar media generală de absolvire a claselor V – VIII 20%.

Vezi AICI: Ierarhia candidaţilor din Alba după mediile la Evaluare Naţională 2022.

Vezi AICI: lista specializărilor pe liceele din Alba.

Vezi AICI: lista liceelor din Alba.

Recomandări pentru elevi și părinți

Fișa de înscriere/admitere trebuie completată cu atenție, pentru a evita trecerea datelor, codurilor sau specializărilor greșite.

“Ceea ce trebuie să ia în considerare elevii și părinții este poziția în ierarhie, mai puțin valoarea absolută a mediei pentru că repartizarea se face în funcție de poziția în ierarhie, și sfatul e unul simplu:

  • cu cât poziția în ierarhie e mai jos, cu atât numărul de opțiuni trebuie să fie mai mare pentru a nu risca să rămână nerepartizați chiar dacă va exista o etapă ulterioară de repartizare”, a spus secretarul de stat Sorin Ion (Ministerul Educației), potrivit edupedu.ro.

Vor fi organizate două etape de repartizare:

  • prima, în 14 iulie, repartizarea computerizată la care participă doar elevii care au susținut Evaluarea Națională
  • a doua, în 4-5 august, pentru cei rămași nerepartizați (candidaţii din seria curentă, cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2022-2023)

Cum se calculează media de admitere la liceu 2022

Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu se calculează ca medie ponderată între Media Generală la Evaluarea Națională (care are o pondere de 80%) și Media Generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%).

Vezi integral GHID ADMITERE LICEU 2022 în ALBA

GHID Admitere liceu 2022 – cum se completează fișa de admitere și cum se face repartizarea computerizată

Fişa de admitere – cum se completează

Vezi AICI: Model Fișa înscriere liceu 2022

1. Completarea opţiunilor pe fişa de admitere se face în ordinea preferinţelor candidaţilor.

2. Completează pe primele locuri opţiunile pe care le doreşti cel mai mult, chiar dacă nu eşti sigur că media îţi permite să intri la aceste opţiuni. Nu vei fi dezavantajat. Continuă cu opţiuni care ţi-ar plăcea, apoi opţiuni la care nu te-ar deranja să fii repartizat.

Încheie cu opţiunile cele mai puţin dorite, dar pe care trebuie să le enumeri pe fişă, pentru siguranţă. Este preferabil să intri la un liceu care nu îţi place decât să nu intri deloc.

Nu completa o opţiune nedorită înaintea unei opţiuni dorite. Prima opţiune este şi prima luată în considerare pentru fiecare elev.

3. Ţine cont de mediile de admitere din anii precedenţi pentru a-ţi calcula şansele de intrare la fiecare dintre opţiunile exprimate.

4. Completarea unui număr mare de opţiuni pe fişa de admitere nu îţi poate dăuna în nici un fel – oricum intri la prima opţiune a ta la care mai sunt locuri.

În schimb, un număr prea mic de opţiuni îţi poate diminua serios şansele de a fi admis. Există riscul de a nu avea o medie suficient de bună pentru nici una din opţiunile exprimate.

Nu există nici un “număr magic” de opţiuni care trebuie completate pe fişă: important este ca acest număr să fie suficient de mare ca să permită repartizarea şi să fie ordonate – de la cea mai dezirabilă la cea mai puţin dezirabilă.

5. Statistic, mediile de admitere sunt de la un an la altul puţin mai mari, un motiv în plus pentru a completa cât mai multe opţiuni pe fişă. Este posibil ca anul acesta media de intrare la una din opţiuni să fie mult mai mare decât anii trecuţi, la fel cum este posibil să fie mai mică. Mediile anilor trecuţi sunt orientative.

6. Validarea fişelor este o operaţiune simplă, dar obligatorie pentru toţi candidaţii – eventualele greşeli apărute în transcrierea mediilor din cataloagele şcolare pe fişa de opţiuni, în completarea numelui candidatului sau scrierea neciteaţă a codurilor liceelor pot cauza neplăceri. Computerul “nu ştie” că un elev a completat codul 115 dar de fapt îl interesează specializarea cu numărul 151, sau că media de absolvire nu este 5,75 ci 7,55.

Pentru a evita neplăcerile cauzate de transcrierea greşită a datelor de pe fişă, procedura necesită tipărirea fişelor aşa cum au fost introduse ele în baza de date. Fişa astfel tipărită, numită “fişă martor” se transmite la şcoala de provenienţă.

Neconcordanţele între fişa completată şi fişa martor trebuie semnalate imediat conducerii şcolii, care revine la centrul de colectare a datelor pentru a se face corecţia.

7. Între momentul validării fişei şi repartizarea computerizată, fişele sunt centralizate în bazele de date judeţene şi de aici în baza de date naţională de la Ministerul Educaţiei și Cercetării.

8. După verificări multiple şi corectarea erorilor semnalate are loc repartizarea computerizată.

9. Algoritmul de repartizare ordonează elevii descrescător după media de admitere, repartizându-i pe rând, începând de la elevul cu cea mai bună medie.

Pentru fiecare elev, se caută prima opţiune de pe listă unde mai sunt locuri libere şi elevul este repartizat la acea opţiune.

Dacă la un moment dat se găseşte un elev la care opţiunile exprimate în fişă nu îi permit să intre la nici un liceu (pentru că locurile au fost deja ocupate de cei cu medie mai mare decât el), elevul respectiv rămâne nerepartizat, indiferent de media pe care o are”.

Admitere liceu 2022 – algoritmul de repartizare – exemple

1. Presupunem că elevul are media 10. El este cel mai bun din judeţ, este repartizat primul, deci la prima sa opţiune. El este primul care ocupă primul loc din judeţ.

2. Presupunem că elevul are media 9 şi la prima sa opţiune s-au ocupat 14 locuri de către 14 elevi cu medii mai mari decât media lui. El va fi al 15-lea repartizat la prima sa opţiune.

3. Presupunem că elevul are media 8 şi la prima sa opţiune s-au ocupat toate locurile de către elevi cu medii mai mari decât a lui. Dacă la a doua sa opţiune mai există locuri libere, el va repartizat la a doua sa opţiune. Altfel, se verifică a treia opţiune de pe fişa sa, şi următoarele, în ordine, până la găsirea primei sale opţiuni la care mai sunt locuri libere.

De notat că nu se poate întâmpla ca „locul tău” să fie ocupat de către cineva cu medie mai mică decât a ta, pentru că tu eşti repartizat înaintea lui.

4. Presupunând că elevul A are media de admitere 8.93 şi opţiunea X pe locul 2 în fişa de opţiuni, iar elevul B are media de admitere 8.91 şi opţiunea X pe locul 1 în fişa de opţiuni, candidatul A are prioritate la repartizarea pentru opţiunea X (în cazul în care candidatul A nu a fost repartizat la opţiunea de pe primul loc), având media mai mare decât B”.

Alte exemple

Andrei are media 8,93, iar Matei are 8,91. Algoritmul de repartizare a ajuns la Andrei, care are prima opțiunune 999, iar pentru aceasta nu mai sunt locuri, dar la a doua lui opțiune – 777 – mai este un loc. Realizatorii softului de repartizare spun că la specializarea 7777, în acest caz, întră Andrei, care deși are opțiunea a doua, are o medie mai mare decât Matei, care și-a marcat prima opțiune 777.

Pe Florin îl atrage foarte mult specializarea 777, dar nu e sigur că are media destul de mare ca să intre acolo. Ar fi bună și specializarea 888, crede el, unde e sigur că și media l-ar ajuta să intre. În ce ordine trebuie să treacă Florin opțiunile pe fișă?

Programatorii recomandă următoarea succesiune: Întâi 777, apoi 888. Ar fi o greșeală să treacă întâi 888, în acest caz Florin sigur nu mai intră la 777, chiar dacă media i-ar permite, deoarece 888 va fi evaluată de soft înainte de 777.

Departajare la medii egale

În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:

  • media obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a
  • media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a
  • nota obţinută la proba de limba şi literatura română la Evaluarea Naţională
  • nota obţinută la proba de matematică la Evaluarea Naţională
  • nota obţinută la proba de limbă maternă la Evaluarea Naţională, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.

De reținut

  • Completează pe primele locuri opţiunile pe care le doreşti cel mai mult, chiar dacă nu eşti sigur că media îţi permite să intri la aceste opţiuni.
  • Continuă cu opţiuni care ţi-ar plăcea, apoi opţiuni la care nu te-ar deranja să fii repartizat.
  • Încheie cu opţiunile cele mai puţin dorite, dar pe care trebuie să le enumeri pe fişă, pentru siguranţă.
  • Nu completa o opţiune nedorită înaintea unei opţiuni dorite! Prima opţiune este şi prima luată în considerare pentru fiecare elev.
  • Completarea unui număr mare de opţiuni pe fişa de admitere NU îţi poate dăuna în niciun fel – oricum intri la prima opţiune a ta la care mai sunt locuri disponibile.

Softul de admitere ia fiecare elev pe rând, pornind cu cel cu media cea mai mare și continuând în ordine descrescătoare. Pentru fiecare elev, este examinată la început prima opțiune de pe fișă.

Dacă mai sunt locuri, elevul este repartizat la acea specializare și se trece la următorul elev.

Dacă nu, se trece la a doua opțiune de pe fișa elevului, apoi dacă este nevoie la a treia și tot așa până este găsită o specializare cu locuri disponibile sau se epuizează opțiunile.

În cazul în care se trece în acest fel prin toate opțiunile din fișă dar nu mai sunt locuri disponibile la niciuna, elevul rămâne nerepartizat.

Mediile anilor trecuţi sunt orientative.

Este posibil ca anul acesta media de intrare la una din opţiuni să fie mult mai mare decât anii trecuţi, la fel cum este posibil să fie mai mică.

Completează cât mai multe opțiuni pe fișă în ordinea corectă – de la cea mai atractivă la cea mai puțin dorită.

Pentru a evita situațiile neplăcute, asigură-te că toate datele trecute pe fișa de înscriere sunt corecte, recomandă programatorii.

LOCURILE LA LICEELE DIN JUDEȚUL ALBA – ADMITERE 2022 – învățământ de stat, profesional de stat, profesional dual, profesional special și mediile de intrare anul trecut (2021)

ALBA IULIA

Admitere Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia

(Bd. 1 Decembrie 1918, nr. 11, Alba Iulia, tel. 0258-835164, e-mail: office@hcc.ro, site: www.hcc.ro; Liceal Limba de predare: Limba română; învăţământ de zi)

Filiera / Profil / Specializare/ Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Teoretică / Umanist / Filologie – bilingv Engleză – 26 locuri – 9,01
  • Teoretică / Umanist / Filologie – bilingv Franceză – 26 locuri – 8,59
  • Teoretică / Real / Matematică-Informatică – intensiv limba engleză 26 locuri/intensiv informatică 26 locuri – 9,46
  • Teoretică / Real / Ştiinţe ale Naturii – 26 locuri – 9,42
  • Teoretică / Umanist / Ştiinţe Sociale – 26 locuri (1 loc pt candidați romi) – 9,13

Admitere Colegiul Economic “Dionisie Pop Marţian” Alba Iulia

(Str. Octavian Goga, nr. 11, Alba Iulia, tel. 0258-811468, fax. 0258-811468, , e-mail: cedpmab@gmail.com site: www.colegiuleconomicdpm.ro; Liceal Limba de predare: Limba română; Învăţământ de zi)

Filiera/ Profil/ Specializare/ Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Tehnologic / Servicii / Comerţ  – 24 locuri (1 loc pt candidați romi) – 7,79
  • Tehnologic / Servicii/ Economic / intensiv limba engleză – 24 locuri – 8,91
  • Tehnologic / Servicii / Turism şi alimentaţie – intensiv limba engleză 24 locuri/intensiv limba franceză 24 locuri (1 loc pt candidați romi, 2 locuri candidați CES)- 7,91

Admitere Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia – învățământ profesional de stat

Domeniul/Calificarea/Nr. clase/ nr. locuri/ Cod

  • Turism și alimentație /Bucătar – 24 locuri – cod 601
  • Turism şi alimentaţie /Ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie – 24 locuri – cod 599

Admitere Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia

(Str. Gh. Pop de Băseşti, nr. 2, Alba Iulia, tel. 0258-834102, fax. 0258-834102, e-mail: office@eduaicta.ro, site: www.aicta.ro: Liceal Limba de predare: Limba română)

Învăţământ de zi

Filiera /Profil /Specializare/ Specializare / Nr. loc /Media ultimului admis 2021

  • Tehnologică /Tehnic /Chimie industrială – 24 locuri – 7,49
  • Tehnologică/Servicii/ Estetica şi igiena corpului omenesc – 24 locuri – 7,60

Admitere Colegiul Tehnic ”Apulum” Alba Iulia – învățământ profesional de stat:

Domeniul/Calificarea/Nr. clase/ nr. locuri/ Cod

  • Materiale de construcții / Operator ceramică fină – 24 locuri – cod 560
  • Industrie textilă și pielărie /Confecționer articole din piele și înlocuitori – 12 locuri – cod 623

Admitere Colegiul Tehnic ”Apulum” Alba Iulia – învățământ dual

  • Tehnologică /Tehnic /Industrie textilă şi pielărie – 12 locuri – cod 623

Colegiul Tehnic “Alexandru Domşa” Alba Iulia

(Str. Tudor Vladimirescu , nr. 143, Alba Iulia, tel.0258-816065, fax. 0258-817811, e-mail: ctaldomsa@gmail.com, site: https://ctaldomsa.wixsite.com/ctad; Liceal Limba de predare: Limba română; învăţământ de zi)

Filiera / Profil / Specializare / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Tehnologică / Tehnic / Mecanică – 24 locuri
  • Tehnologică / Tehnic / Electronică, automatizări – 24 locuri – 6,63

Liceul Tehnologic ”Alexandru Domșa” Alba Iulia – învățământ profesional de stat:

Domeniul/Calificarea/Nr. clase/ nr. locuri/ Cod

  • Mecanică /Mecanic auto – 24 locuri – cod 527
  • Mecanică/ Tinichigiu vopsitor auto – 12 locuri – cod 506

Liceul Tehnologic ”Alexandru Domșa” Alba Iulia – învățământ profesional dual:

Domeniul/Calificarea/ nr. locuri/ Cod

  • Electromecanică / Electromecanic utilaje și instalații industriale – 40 locuri – cod 543
  • Mecanică / Modelier – 12 locuri – cod 514

Liceul Tehnologic ”Dorin Pavel” Alba Iulia

(Str. Tudor Vladimirescu 39, Alba Iulia, tel 0258.816.938, , e-mail: dp.alba@isjalba.ro site: https://dorin-pavel.ro)

Filiera / Profil / Specializare / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Tehnologică / Tehnic / Construcții, instalații și lucrări publice – 24 locuri – 5,94

Liceul Tehnologic ”Dorin Pavel” Alba Iulia – învățământ profesional de stat:

Domeniul/Calificarea/Nr. clase/ nr. locuri/ Cod

  • Electric /Electrician exploatare joasă tensiune – 24 locuri – cod 567
  • Mecanică / Confecționer tâmplărie din aluminiu și mase plastice – 24 locuri – cod 505

Liceul Tehnologic ”Dorin Pavel” Alba Iulia – învățământ dual

  • Construcții instalații lucrări publice – Instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze – 24 locuri – cod 580

Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia

(Str. Ştefan cel Mare, nr. 25, Alba Iulia, tel. 0258-835346, fax. 0258-832813, e-mail: licsportiv@yahoo.com, site: https://licsportiv.stasalba.ro/: Liceal Limba de predare: Limba română; învăţământ de zi)

Filiera /Profil /Specializare / Nr. loc /Media ultimului admis 2021

  • Vocaţională /Sportiv /Baschet fete – 12 locuri
  • Vocaţională / Sportiv / Handbal băieți – 12 locuri
  • Vocaţională / Sportiv / Atletism – 8 locuri, Haltere – 2 locuri, Înot – 8 locuri, Judo – 4 locuri, Fotbal – 2 locuri

Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia

(Str. Călăraşi, nr. 2, Alba Iulia, tel. 0258-812473. fax. 0258-812473 / Liceal Limba de predare: Limba română / învăţământ de zi)

Filiera /Profil /Specializare / Nr. loc /Media ultimului admis 2021

  • Vocaţională /Arte vizuale /Arhitectură, arte ambientale şi design – 12 locuri
  • Vocaţională /Arte vizuale /Arte plastice şi decorative – 12 locuri
  • Vocaţională /Muzică /Muzică – 24 locuri (pian – 2, vioară – 1, chitară – 2, nai – 1, saxofon – 1, clarinet – 1, flaut – 1, canto popular – 7, canto clasic – 7, muzică ușoară jazz – 1)

Liceul Teologic Romano-Catolic „Grof Majlath Gusztav Karoly” Alba Iulia

(Str. Păcii, nr. 4, Alba Iulia, tel. 0258-819869, e-mail: gmgkdirector@gmail.com site: www.gmgkliceum.ro; Liceal Limba de predare: Limba maghiară; Învăţământ de zi)

Filiera /Profil /Specializare / Nr. loc /Media ultimului admis 2021

  • Vocaţională /Teologic /Teologie romano-catolică – 24 locuri

Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sfântul Simion Ştefan” Alba Iulia

(Str. B-dul Transilvaniei, nr.36A, Alba Iulia, tel. 0258-834890, fax. 0358-819474; Liceal Limba de predare: Limba română; învăţământ de zi)

Filiera /Profil /Specializare / Nr. loc /Media ultimului admis 2021

  • Teoretică / Umanist / Filologie – 13 locuri – 7,87
  • Teoretică / Umanist / Ştiinţe sociale – 12 locuri – 8,31
  • Vocaţională / Teologic / Teologie ortodoxă – 24 locuri

Alba Iulia – învățământ particular (zi, nu participă la repartizarea computerizată)

Liceul Teoretic ”Sfântul Iosif” Alba Iulia

  • Teoretic/real – Științe ale naturii intensive limba germană – 5 locuri
  • Teoretic/umanist – Filologie intensive limba germană – 5 locuri

SEBEŞ

Colegiul Naţional „Lucian Blaga” Sebeş

Str. Călugăreni, nr. 49, Sebeş, tel. 0258-731217, e-mail: colb.sebes@yahoo.com – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Specializare / Nr. Loc / Media ultimului admis 2021

  • Teoretică / Real / Matematică – Informatică – intensive engleză – 26 locuri, intensiv informatică – 26 locuri – 8,62
  • Teoretică / Umanist / Filologie – bilingv engleză – 26 locuri – 7,94
  • Teoretică / Real / Ştiinţe ale Naturii – 52 locuri (din care intensiv germană 26 locuri) – 7,44
  • Teoretică / Umanist / Ştiinţe Sociale – 26 locuri – 7,48

Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleşeriu” Sebeş

Str. Lucian Blaga, nr. 76, Sebeş, tel. 0258-731220, e-mail: ls.sebes@isjalba.ro site: www.lpss.ro – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Specializare /   Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Vocațională / Sportiv /Fotbal – 24 locuri
  • Vocațională / Sportiv / Handbal – 24 locuri

Liceul Tehnologic Sebeş

Str. Dorin Pavel, nr. 2, Sebeş, tel. 0258-731010, e-mail: admitere@ltsebes.ro site: www.ltsebes.ro – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Domeniul pregătirii de bază / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Tehnologică / Servicii / Economic – 24 locuri – 7,13
  • Tehnologică/Servicii / Turism și alimentație – 24 locuri
  • Tehnologică/Resurse naturale și protecția mediului /Industrie alimentară – 24 locuri
  • Tehnologică / Tehnic / Industrie textilă şi pielărie – 24 locuri – 6,05

Liceul Tehnologic Sebeș – învățământ profesional de stat:

Domeniul/Calificarea/Nr. clase/ nr. locuri/ Cod

  • Turism și alimentație / Bucătar – 24 locuri – cod 601
  • Industrie alimentară / Brutar-patiser-preparator produse făinoase – 24 locuri – cod 603
  • Industria textilă și pielărie / Confecționer articole din piele și înlocuitori – 12 locuri – cod 623
  • Industria textilă și pielărie / Confecționer produse textile – 12 locuri – cod 620
  • Fabricarea produselor din lemn / Tâmplar universal – 14 locuri – cod 613

Liceul Tehnologic Sebeș – învățământ dual

Domeniul/Calificarea/ nr. locuri/ Cod

  • Mecanică – operator montantor subansamble – 25 locuri – cod 633
  • Fabricarea produselor din lemn – Tâmplar universal – 10 locuri – cod 613

Liceul German Sebeş

Str. Ștefan cel Mare nr. 1, tel. 0371.348.884, e-mail: lg.sebes@isjalba.ro site: www.liceulgermansebes.ro  (limbă predare: Limba germană) – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Domeniul pregătirii de bază / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Teoretică / Real / Ştiinţe ale naturii – 13 locuri – 5,86
  • Teoretică / Umanist / Filologie – 13 locuri – 5,61

AIUD

Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud

(Str. Ecaterina Varga, nr. 10, Aiud, tel. 0258-861946, e-mail: contact@titumaiorescuaiud.ro site: www.titumaiorescuaiud.ro; limba de predare: Limba română – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Specializare / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Teoretică / Real / Matematică-informatică – intensiv engleză – 26 locuri – 6,35
  • Teoretică / Real / Ştiinţe ale Naturii – 26 locuri – 6,55
  • Teoretică / Umanist / Filologie – 26 locuri – 7,50

Colegiul Naţional „Bethlen Gabor” Aiud

(Str. Bethlen Gabor, nr. 1, Aiud, tel. 0258-861947, fax. 0258-865566, e-mail: colegiul.bethlen@gmail.com site: www.bethlengabor.ro; limba de predare: Limba maghiară – învăţământ de zi)

Filiera / Profil / Specializare / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Teoretică / Real / Matematică-informatică – 13 locuri – 6,39
  • Teoretică / Real / Ştiinţe ale naturii – 12 locuri – 6,89
  • Vocaţională / Pedagogic / Învăţător-educatoare – 12 locuri
  • Vocaţională / Pedagogic / Educator-puericultor – 12 locuri

Colegiul National „Bethlen Gabor” Aiud – învățământ profesional de stat:

Domeniul/Calificarea/Nr. clase/ nr. locuri/ Cod

  • Turism și alimentație / Bucătar – 24 locuri – cod 601

Liceul Tehnologic Aiud

Str. Ion Creangă, nr. 14, Aiud, tel. 0258-861018, fax. 0258-861018, e-mail: ct.aiud@isjalba site: www.liceultehnologicaiud.ro, limba de predare: Limba română – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Domeniul pregătirii de bază / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Tehnologică / Servicii / Economic – 24 locuri – 6,43
  • Tehnologică / Tehnic / Mecanică – 24 locuri – 5,57

Liceul Tehnologic Aiud – învățământ profesional de stat:

Domeniul/Calificarea/ nr. locuri/ Cod

  • Mecanică / Mecanic auto – 24 locuri – cod 527
  • Comerț / comerciant-vânzător – 24 locuri – cod 597

Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud

Str. Vasile Lucaciu, nr. 42, Ciumbrud, tel. 0258-866002, e-mail: lta.ciumbrud@isjalba.ro site: www.liceulciumbrud.ro, (Limba de predare: Limba română) – învăţământ seral

Filiera / Profil / Domeniul pregătirii de bază / Nr. loc

  • Agricultură /Agricultor culturi de camp – 12 locuri

Liceul Tehnologic Agricol ”Alexandru Borza” Ciumbrud – învățământ profesional de stat

Domeniul/Calificarea/ nr. locuri/ Cod

  • Agricultură / Lucrător în agroturism – 24 locuri – cod 588

BLAJ

Colegiul Naţional „Inochenție Micu Clain” Blaj

Str. Simion Barnuţiu, nr. 2, Blaj, tel. 0258-711208, e-mail: cnimc.blaj@gmail.com site: www.imclain.ro – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Specializare / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Teoretică / Real / Matematică – Informatică – intensiv engleză 26 locuri, intensive informatică 26 locuri – 7,38
  • Teoretică / Real / Ştiinţe ale Naturii – 26 locuri – 6,10
  • Teoretică / Umanist / Filologie – intensiv engleză – 26 locuri – 6,51
  • Vocaţională / Pedagogic / Învăţător-educatoare – 12 locuri
  • Vocaţională / Pedagogic / Educator-puericultor – 12 locuri

Liceul Tehnologic „Ştefan Manciulea” Blaj

Str. Piaţa 1848, nr. 3, Blaj, tel.0258-710655, e-mail: stefanmanciulea@yahoo.com site: https://www.stefanmanciulea.ro – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Domeniul pregătirii de bază / Cod / Nr. Loc / Media ultimului admis 2021

  • Tehnologică / Servicii / Economic – 24 locuri – 6,59
  • Tehnologică / Resurse naturale si protecţia mediului / Agricultură – 24 locuri – 5,18

Liceul Tehnologic „Ştefan Manciulea” Blaj – învățământ profesional

Domeniul/Calificarea/Nr. clase/ nr. locuri/ Cod

  • Industrie alimentară / Brutar-patiser preparator produse făinoase – 12 locuri – cod 603
  • Comerţ / Comerciant vânzător – 12 locuri – cod 597

Liceul Teologic Greco – Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” Blaj

Str. Piaţa 1848, nr. 3, Blaj, tel. 0258-710655, e-mail: lsvblaj@yahoo.ro site: www.liceulsfantulvasile.ro – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Specializare / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Vocaţională / Teologic / Teologic greco-catolică – 24 locuri –

Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj – învățământ profesional

Str. Dr. Vasile Suciu, nr. 25, Nr. telefon: 0258713630, Nr. fax: 0258713630, e-mail: gtimoteicipariu@yahoo.com site: timoteicipariu.weebly.com

Domeniul/Calificarea/Nr. clase/ nr. locuri/ Cod

  • Mecanică / strungar – 12 locuri – cod 507

Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj – învățământ profesional special – zi, de stat

  • Fabricarea produselor din lemn / tâmplar universal – 12 locuri

Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj – învățământ dual

Domeniul/Calificarea/ nr. locuri/ Cod

  • Mecanică / Rectificator – 14 locuri – cod 509
  • Mecanică / Operator la mașini cu comandă numeric – 29 locuri – cod 530
  • Electric / Electrician constructor – 20 locuri – cod 563

CUGIR

Liceul Teoretic „David Prodan” Cugir

Str. Victoriei, nr. 15, Cugir, tel 0258-751306, e-mail: cndp_cugir@yahoo.com site: cndp.info – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Specializare / Cod / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Teoretică / Real / Matematică –Informatică – intensiv informatică – 26 locuri – 8,93
  • Teoretică / Real / Ştiinţe ale Naturii – 26 locuri – 8,12
  • Teoretică / Umanist / Filologie – intensiv engleză – 26 locuri – 6,81

Colegiul Tehnic „I. D. Lăzărescu” Cugir

Str. Victoriei, nr. 9, Cugir, 0258751028, e-mail: ctidl_cugir@yahoo.com site: https://idl-cugir.ro/, tel. 0258-751524 – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Domeniul pregătirii de bază / Cod / Nr. loc / Media ultimului  admis 2021

  • Tehnologică / Servicii / Economic – 24 locuri – 6,83

Colegiul Tehnic „I. D. Lăzărescu” Cugir – învățământ profesional de stat

  • Mecanică / Strungar / 12 locuri – cod 507

Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” Cugir – învățământ dual

Domeniul/Calificarea/Nr. locuri/ Cod

  • Mecanică / Operator la mașini cu comandă numerică – 25 locuri – cod 530
  • Mecanică / Frezor-rabotor-mortezor – 14 locuri – cod 508

CÂMPENI

Colegiul Naţional „Avram Iancu” Câmpeni

Str. Oituz, nr. 3, Cîmpeni, tel 0258-771232, e-mail: cnai.cimpeni3@gmail.com site: www.cniancu.ro – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Specializare / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Teoretică / Real / Matematică – Informatică –26 locuri – intensiv informatică – 6,42
  • Teoretică / Real / Ştiinţe ale Naturii – 26 locuri – 6,72
  • Teoretică / Umanist / Filologie – bilingv Engleză – 26 locuri  – 7,46
  • Teoretică / Umanist / Filologie – bilingv Franceză – 26 locuri – 6,57

Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni

Str. Izvoarelor, nr. 2, Cîmpeni, tel. 0258-771544, e-mail: lts.cimpeni@isjalba.ro site: www.ltscimpeni.ro – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Domeniul pregătirii de bază / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Tehnologică / Servicii / Economic – 24 locuri – 4,47

Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni – învățământ profesional de stat:

Domeniul/Calificarea/Nr. clase/ nr. locuri/ Cod

  • Turism şi alimentaţie / Ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie – 24 locuri – cod 599
  • Electromecanic / Electromecanic utilaje și instalatii industriale – 24 locuri – cod 543

ABRUD

Liceul „Horea, Cloşca şi Crişan” Abrud

Str. Republicii, nr. 18, Abrud, tel/fax. 0258-780623, , e-mail: hcc.abrud@yahoo.com site: www.hccabrud.ro – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Domeniul pregătirii de bază / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Teoretică / Real / Matematică-Informatică – 13 locuri – 8,14
  • Teoretică / Real / Științe ale naturii – 13 locuri – 6,33
  • Teoretică/ Umanist – Filologie intensiv engleză – 26 locuri

Liceul „Horea, Cloşca şi Crişan” Abrud – învățământ profesional de stat

Domeniul pregătire / Calificarea profesională / Nr. Clase / Nr. Locuri / Cod

  • Comerț / Comerciant vânzător – 24 locuri – cod 597

BAIA DE ARIEŞ

Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieş

Str. 22 Decembrie, nr. 41, Baia de Arieş, tel: 0374.555.775, nr. fax: 0374092158, e-mail: lic.baia@isjalba.ro, site: https://liceuldrlazarchirilabaiadearies.ro – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Specializare / Nr. Loc / Media ultimului admis 2021

  • Teoretică / Real / Științe ale naturii – 13 locuri – 6,91
  • Teoretică / Umanist / Filologie – 13 locuri – 4,93

Liceul ”Dr.Lazăr Chirilă” Baia de Arieș – învățământ profesional de stat

Domeniul/Calificarea/Nr. clase/ nr. locuri/ Cod

Mecanică / Mecanic utilaje și instalații în industrie – 24 locuri – cod 523

OCNA MUREŞ

Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureş

Str. Vadului, nr. 1, Ocna Mureş, tel. 0258-870559, e-mail: ltpm.ocna@gmail.com site: https://www.liceulteoreticpetrumaiorocnamures.ro – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Specializare / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Teoretică /Umanist / Filologie – intensiv engleză – 26 locuri – 5,57
  • Teoretică /Real / Matematică – Informatică – intensiv engleză – 26 locuri – 4,59
  • Teoretică /Ştiinţe ale Naturii – 26 locuri – 4,88

Liceul Tehnologic Ocna Mureș – învățământ profesional de stat

Str. Colonia peste Mureş, nr. 9, tel. 0258-870807, e-mail: gsci2001@yahoo.com, site: https://www.liceultehnologicocnamures.ro – învăţământ seral

Domeniul/Calificarea/Nr. clase/ nr. locuri/ Cod

  • Comerț / Comerciant – vânzător – 24 locuri – cod 597
  • Mecanică / Mecanic utilaje și instalații în industrie
  • Tehnologică / Lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic – 24 locuri – cod 501

Liceul Tehnologic Ocna Mureș – învățământ dual

  • Mecanică / Mecanic utilaje și instalații în industrie – 20 locuri – cod 523

TEIUŞ

Liceul Teoretic Teiuş

Str. Decebal, nr. 22, Teiuş, tel 0258-851157, e-mail: liceulteius@yahoo.com site: www.liceulteoreticteius.ro – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Specializare / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Teoretică / Umanist / Filologie – 26 locuri – 6,02
  • Teoretică / Real /Ştiinţe ale Naturii – 26 locuri – 5,67

ZLATNA

Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna

Str. Tudor Vladimirescu, nr. 14, Zlatna, tel. 0258-856521, e-mail: lic.zlatna@isjalba.ro site: liceulzlatna.webs.com – învăţământ de zi

Filiera / Profil / Domeniul pregătirii de bază / Cod / Nr. loc / Media ultimului admis 2021

  • Teoretică / Real / Științe ale naturii – 26 locuri – 4,03

Licee profesionale – alte localități:

Liceul Tehnologic „Țara Moților” Albac – învățământ profesional de stat

str. Cloșca, nr. 5, Nr. telefon: 0258700768, Nr. fax: 0258700768, e-mail: lt.albac@isjalba.ro site: https://albac451651399.wordpress.com

Domeniul/Calificarea/Nr. clase/ nr. locuri/ Cod

  • Agricultură / Lucrător în agroturism – 24 locuri – cod 588

Liceul Tehnologic de Turism și Alimentație Arieșeni – învățământ profesional de stat

str. Principală, nr. 8, Nr. telefon: 0358402717, Nr. fax: 0358402717, e-mail: lt.arieseni@isjalba.ro site: www.liceularieseni.ro

Domeniul/Calificarea/Nr. clase/ nr. locuri/ Cod

  • Turism şi alimentaţie / Bucătar – 24 locuri – cod 601

Liceul Tehnologic Jidvei – învățământ profesional de stat:

str. Perilor, nr. 19, Nr. telefon: 0258881124, Nr. fax: 0258881124, e-mail: lt.jidvei@isjalba.ro site: https://scoalajidvei.ro

Domeniul/Calificarea/Nr. clase/ nr. locuri/ Cod

  • Mecanică / Mecanic agricol – 24 locuri – cod 536
  • Agricultură / Horticultor – 24 locuri – cod 591

CALENDAR – ADMITERE LICEU pentru anul şcolar 2022-2023

  • 30 iunie 2022: depunerea declarațiilor de către părinții sau reprezentanții legali ai candidaților care optează pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, la secretariatele unităților de învățământ de proveniență
  • 1 iulie 2022: completarea de către secretariatele școlilor a fișelor de înscriere cu numele/codul unității de învățământ gimnazial, cu datele personale ale absolvenților clasei a VIII-a, cu mediile generale de absolvire, cu notele și mediile obținute la evaluarea națională din clasa a VIII-a, cu mediile de admitere, prin preluarea acestora din aplicația informatică centralizată
  • 1 iulie 2022: anunțarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București a absolvenților clasei a VIII-a

REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ – ADMITERE LICEU 2022

Etapa I – repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023

  • 4 – 11 iulie 2022: completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a (orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită); completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/ transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023 completează opțiunile în perioada 8 -11 iulie 2022

  • 4 – 11 iulie 2022: introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere; verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată
  • 12 iulie 2022: termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată; predarea/ transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/ al municipiului București
  • 12 iulie 2022: transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată
  • 13 iulie 2022: verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională
  • 13 iulie 2022: corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată
  • 14 iulie 2022: repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023; comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal; afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București
  • 15 – 20 iulie 2022: depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
  • 20 iulie 2022: transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere
  • 21, 22 și 25 iulie 2022: rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată

A doua etapă de admitere liceu – repartizare 2022

A doua etapă de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023

  • 25 iulie 2022: afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă
  • 26 iulie 2022: înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă
  • 27 – 28 iulie 2022: desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
  • 28 – 29 iulie 2022: afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
  • 1-3 august 2022: primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă; primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională; candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.
  • 4-5 august 2022: repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București; repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 11 iulie 2022.
  • 6 august 2022: transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

Admiterea candidaților pentru învățământul seral și pentru cel cu frecvență redusă

  • 9 mai 2022: anunțarea centrului special de înscriere pentru candidații din seriile anterioare, care împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022- 2023
  • 4 iulie 2022: anunțarea calendarului admiterii la învățământ seral sau cu frecvență redusă pentru candidații din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023
  • 14-15, 18-20 iulie 2022: înscrierea la învățământul seral sau cu frecvență redusă a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023
  • 21, 22 și 25 iulie 2022: repartizarea candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023 pe locurile de la învățământul seral și cu frecvență redusă: la solicitarea comisiilor de admitere județene/a municipiului București sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Admitere poate aproba, în situații justificate, modificarea datelor limită/perioadelor și evenimentelor din calendarul admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement