Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

Admitere liceu 2024, a doua etapă: locuri libere în Alba, calendar înscrieri, reguli pentru repartizarea elevilor

Publicat

Admitere liceu 2024, a doua etapă: În luna august, vor fi înscrierile la liceu în a doua etapă. Pot participa elevii care nu au fost repartizați computerizat sau nu au participat în prima etapă.

În Alba, peste 20 de elevi au rămas nerepartizați potrivit situației centralizate de Ministerul Educației. Au rămas neocupate 49 locuri la liceu, respectiv 197 pentru învățământul profesional și dual, în județ.

Admitere liceu 2024, a doua etapă în Alba – locuri libere liceu

Admitere liceu 2024, a doua etapă în Alba – locuri libere liceu profesional/dual

Admitere liceu 2024: situații speciale

Până vineri, 2 august, comisiile de admitere au avut de rezolvat și situațiile speciale după repartizarea computerizată. Este vorba despre:

  • situaţii medicale speciale
  • schimburi de elevi
  • redistribuirea candidaţilor gemeni
  • distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu
  • corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi etc.

Înscrierile în a doua etapă de admitere la liceu se fac în 12-14 august.

Admitere liceu 2024, a doua etapă. Condiții

La a doua etapă de admitere în liceu pot participa:

  • candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunțat, în scris, la locul ocupat
  • candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat

Repartizarea candidaților în a doua etapă de admitere în învățământul liceal se realizează de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.

Repartizarea acestor candidați în clasele în care, în urma primei etape de admitere, efectivul de elevi este egal sau mai mare decât media legală a efectivului de elevi se face cu respectarea criteriului referitor la media de admitere.

Admitere liceu 2024, a doua etapă. Media de admitere

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial o reprezintă media generală la evaluarea națională. Este calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.

Pentru învățământul liceal vocațional, profilurile artistic, sportiv, teologic și militar, pentru anul școlar 2024-2025, media este:

1. Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel:

(3 APT + MA)/4 = MFA,

unde: APT = nota finală la probele de aptitudini;

  • MA = media de admitere (calculată conform Punctului I);
  • MFA = media finală de admitere.

2. Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel:

(APT + MA)/2 = MFA,

unde: APT = nota finală la probele de aptitudini;

  • MA = media de admitere (calculată conform Punctului I);
  • MFA = media finală de admitere.

După a doua etapă de admitere se repartizează și absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională și cărora nu li se poate calcula media de admitere. Aceștia sunt repartizați în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V-VIII.

Aceștia candidați nu pot fi repartizați în clasele în care, în urma primei etape de admitere, efectivul de elevi este egal sau mai mare decât media legală de elevi pentru clasele de învățământ liceal.

Admitere liceu 2024: A doua etapă de admitere în învățământul liceal. Calendar

pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025

Calendar a doua etapă de înscriere liceu 2024

  • 2 august 2024: afișarea locurilor rămase libere (la centrul de admitere)
  • 5 august 2024: înscrierea candidaților la probele de aptitudini/limbă modernă/maternă
  • 6-7 august 2024: desfășurarea probelor de aptitudini/limbă modernă/maternă
  • 8-9 august 2024: afișarea rezultatelor la probele de aptitudini. Rezolvarea eventualelor contestații
  • 12-14 august 2024: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care:
    • au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen
    • au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua
    • care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat
    • candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.
    • Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.
  • 19 – 20 august 2024 Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București

Repartizarea elevilor după derularea celor două etape de admitere

După derularea celor două etape de admitere prevăzute în calendar, dacă se mai înregistrează solicitări de înscriere în clasa a IX-a în învățământul liceal de stat ale candidaților din seria curentă, precum și ale candidaților din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024—2025, inspectoratul școlar, prin comisia județeană de admitere/a municipiului București, îi repartizează pe acești candidați, în intervalul 28 august 2024 — până la data începerii cursurilor anului școlar 2024—2025.

Repartizarea se face în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere; pe absolvenții clasei a VIII-a, care nu au susținut evaluarea națională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V—VIII.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate