O adolescentă de 14 ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs în Alba. Ea a ajuns la spital. 

Reprezentanții IPJ Alba au transmis că accidentul s-a produs la data de 1 decembrie 2023, în jurul orei 16.00, pe DJ 106 F, la ieșirea din comuna Șpring spre Drașov.

Publicitate

Un bărbat de 33 de ani, din comuna Câlnic, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a ieșit în afara carosabilului.

În urma accidentului, o minoră de 14 ani, pasageră în autoturism, a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, mai transmit polițiștii.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90