Connect with us
Advertisement

Actualitate

ADR Centru: A fost lansat în consultare ghidul POR 2014-2020. Ce investiţii noi sunt finanţate în cadrul programului Regio 2

Publicat

adr centru Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru anunță lansarea spre consultare, de către MDRAP, a Ghidului General al Programului Operațional Regional 2014 -2020. Pe de altă parte, s-au finalizat negocierile de la nivel național cu DG Regio din cadrul Comisiei Europene, în ceea ce privește Programul Operațional Regional 2014-2020.

Documentele, pe baza cărora se vor aloca peste 750 milioane euro pentru dezvoltarea Regiunii Centru în următorii ani, sunt publicate și pe pagina www.regio-adrcentru.ro.

După ce, în luna aprilie, ADR Centru a organizat Caravana de informare ”Fondurile Europene 2014-2020 în Regiunea Centru”, pentru a veni în sprijinul potențialilor solicitanți de fonduri europene nerambursabile, alocate prin Programele Operaționale 2014-2020, în data de 5 mai, într-o conferință de presă de la nivelul MDRAP, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a lansat spre consultare publică Ghidul general al POR 2014-2020.

Pe baza experienței dobândite de ADR Centru în decurs de peste 16 ani, prin implementarea programelor de pre-aderare și apoi a POR și POSCCE 2007-2013, în următoarea perioadă, Agenția va susține potențialii solicitanți de fonduri să pregătească noi proiecte de dezvoltare. Aceasta a fost, de altfel, și misiunea Caravanei de informare din luna aprilie, organizată în toate reședințele de județ din Regiunea Centru.

Prin POR 2014-2020, vor fi finanțate și tipuri noi de investiții, precum: creșterea eficienței energetice în mai multe domenii, infrastructura de educație (inclusiv pentru creșe și grădinițe), cadastrul și centrele de transfer tehnologic, pe lângă investițiile deja cunoscute în dezvoltare urbană, infrastructura de sănătate și cea de turism, IMM-uri sau drumurile județene. Câteva elemente de noutate ale POR 2014-2020, față de POR 2007-2013, pot fi regăsite pe pagina de Facebook a ADR Centru. Cei interesați pot formula opinii cu privire la noul POR 2014-2020 și la Ghidul general al solicitantului, pe care le pot trimite MDRAP, care are și calitatea de Autoritate de Management a Programului, până în data de 5 iunie, la ora 14.00.

”Am avut în ultima perioadă discuții tot mai aplicate cu potențialii solicitanți de fonduri, discuții bazate pe proiectele deja finanțate prin Programul REGIO 2007-2013, din care mai mult de jumătate s-au transformat în realizări concrete, în folosul cetățenilor. Acum este un moment important, deoarece această versiune a POR 2014-2020 este forma finală a programului, trimisă Comisiei Europene, formă care parcurge acum procedura de avizare tehnică. În plus, avem un Ghid consolidat general, care stabilește cadrul în care vor fi derulate finanțările europene și asupra căruia pot fi făcute comentarii până la începutul lunii iunie. Astfel, cei care doresc să demareze proiectele de finanțare nerambursabilă au un punct solid de plecare. Din acest moment, activitatea noastră de help-desk se va concentra pe noul Program Operațional Regional. Dacă, la finalul anului 2015, gradul de absorbție a fondurilor nerambursabile alocate regiunii va depăși valoarea de 80%, considerăm că vom aborda foarte bine pregătirea și realizarea de noi proiecte finanțate din surse europene nerambursabile”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement