Connect with us
Publicitate

Actualitate

ADR Centru a marcat un deceniu de parteneriat româno-german privind colaborarea proiectelor de Twinning

Publicat

Agenţia de Dezvoltare Regională Centru a marcat 10 ani de la semnarea primului contract cu Ministerul Federal pentru Economie şi Tehnologie din Germania privind colaborarea în cadrul proiectelor de Twinning – parteneriat instituţional între administraţii. Aniversarea a fost sărbătorită, joi, în cadrul unei conferinţe internaţionale dedicate parteneriatului româno-german.

„În cadrul acestei conferinţe internaţionale, nu am discutat doar despre activităţile derulate în comun în ultimul deceniu, ci mai ales despre viitoarele provocări şi oportunităţi de abordare ale acestora. Acum, programele Phare sunt deja încheiate şi încep să se vadă rezultatele concrete ale derulării Programului Operaţional Regional. Am beneficiat de know-how german pentru pregătirea implementării acestor programe şi acum vom demara elaborarea unor proiecte viabile, care să răspundă cerinţelor Strategiei Europa 2020. La nivelul Regiunii noastre, lucrăm la procesul de planificare şi programare pentru perioada 2014-2020, concomitent cu pregătirea portofoliului de proiecte regionale, necesar pentru accesarea fondurilor disponibile în noua perioadă de programare”, a declarat directorul ADR Centru, Simion Creţu.

La conferinţă au participat preşedintele CJ Sibiu, Martin Bottesch, consulul general al Germaniei la Sibiu, Thomas Gerlach, reprezentantul Ministerului Federal pentru Economie, Ingrid Zilliges şi, nu în ultimul rând, Simion Creţu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate