Actualitate
ADR Centru: ”De la idee la business inteligent, cu finanțări europene”. Conferință dedicată mediului de afaceri, la Alba Iulia
ADR Centru organizează o conferință regională dedicată mediului de afaceri. Principalele subiecte vor aborda tema finanțărilor europene, a dezvoltării inteligente, a partenerilor care pot fi identificați pentru afaceri pentru internaționalizarea activității, precum și a surselor și resurselor pentru business.
- Ce finanţări europene sunt disponibile şi ce trebuie să ştie antreprenorii din Regiunea Centru?
- Care sunt alternativele de finanţare pentru contribuţia proprie atunci când atragi fonduri europene?
- Cum contribuie mediul de afaceri la procesul dezvoltării regionale?
Sunt câteva dintre dintre întrebările la care oamenii de afaceri pot primi răspunsuri în cadrul acesteia.
Evenimentul este organizat de ADR Centru, în parteneriat cu Asociaţia Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională din România, împreună cu Ziarul Financiar, liderul presei de business din România și Banca Comercială Română, la Alba Iulia, în 18 ianuarie 2023, începând cu ora 9.00, la Sala de Conferințe a Hotelului Allegria, Sebeș-Alba.
Dialog constructiv cu reprezentanții mediului de afaceri
Întâlnirea va aduce la aceeași masă de discuții finanțatorii și oamenii de afaceri, fiind discutat și subiectul simplificării sistemului de accesare a fondurilor europene, nevoile antreprenorilor și modul în care putem veni în întâmpinarea lor.
Alături de Asociația ROREG, ADR Centru și ceilalți parteneri propun un dialog constructiv cu reprezentanții mediului de afaceri, un schimb de informații în baza căruia să se identifice cele mai potrivite forme de finanțare pentru IMM-uri, principalul motor al creșterii economice, care să conducă la consolidarea competitivității regionale, dezvoltarea de noi parteneriate și identificarea surselor de sprijin financiar pentru noi direcții de dezvoltare.
Participarea este gratuită. Mai multe detalii și agenda întâlnirii pot fi regăsite pe www.adrcentru.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News