Connect with us
Advertisement

Actualitate

ADR Centru: Primari, clerici, ONG-uri şi întreprinzători au participat la discuții despre fondurile nerambursabile pentru reabilitarea obiectivelor de patrimoniu

Publicat

1 (4) Timp de două zile, în 19 și 21 aprilie, peste 80 de persoane, potențiali solicitanți de fonduri nerambursabile, au participat la două seminarii organizate de către ADR Centru, la Sibiu și Târgu Mureș, pentru lansarea Priorității de Investiții 5.1.

Cele peste 33 de milioane de euro fonduri europene nerambursabile disponibile la nivelul Regiunii Centru pentru finanțarea proiectelor de reabilitare obiective de patrimoniu natural și cultural au reunit, pe lângă echipa ADR Centru, și reprezentanți ai autorităților publice locale, reprezentanți ai unităților de cult, dar și ai ONG-urilor și ai mediului privat.

După o scurtă prezentare a priorităților care sunt lansate până în prezent pe Programul Operațional Regional 2014-2020, cei prezenți au purtat discuții punctuale despre criteriile ce trebuie să fie îndeplinite pentru a putea depune un proiect de finanțare pe prioritatea 5.1 a programului. A fost precizat faptul că sunt eligibile spre finanțare doar monumentele istorice înscrise cu un cod distinct și identificate clar în lista obiectivelor de patrimoniu, care nu au mai beneficiat de finanțare publică în ultimii 5 ani, urmând ca aceste obiective să fie introduse în circuitul public, la finalizarea proiectului. S-au prezentat activitățile ce pot fi finanțate prin aceasta prioritate de investiții și s-a atras atenția asupra acelor activități care nu sunt finanțate, precum și asupra valorii minime și maxime, a proiectelor cu precizarea că valoarea maximă nu poate fi modificată pe parcursul implementării proiectului. Care sunt anexele ce se vor atașa proiectului, documentele obligatorii, declarațiile și avizele necesare au mai fost prezentate și exemplificate de reprezentanții ADR Centru. Celor prezenți le-a fost atrasă atenția că fiind vorba de un apel competitiv, deschis doar 6 luni (25 mai – 25 noiembrie), solicitanții trebuie să fie foarte atenți la întocmirea cererilor de finanțare, fiindcă nu se va mai putea cere decât o singură clarificare asupra documentației depuse, pe fiecare etapă de evaluare, ținând cont de faptul că în cazul în care un proiect a fost respins de către evaluatori, acesta nu se va mai putea redepune în această sesiune.

Modalitățile de accesare și înscriere în aplicația online MYSMIS, precum și modalitatea de generare a unei cereri de finanțare în această aplicație, modul de completare a acesteia cu aspectele importante legate de completarea fiecărei secțiuni în parte, precum și transmiterea cererii de finanțare în sistem au fost prezentate și explicate celor prezenți. În cazul depunerii online a fost subliniat, de asemenea, faptul că cererile de finanțare se vor depune de către reprezentantul legal al solicitanților ce au un certificat digital/semnătură electronică, dar și faptul că o persoană juridică poate avea un singur reprezentant legal sau împuternicit, care va deține responsabilitatea depunerii și derulării proiectului.

Elaborarea unui Plan de marketing care să susțină promovarea obiectivului de patrimoniu restaurat, prin evenimente, activități, materiale de promovare dar și alte produse, care să sublinieze aspectele care diferențiază obiectivul reabilitat de alte obiective învecinate, a fost subliniat ca fiind o cerință importantă ce trebuie realizată pentru creșterea competitivității economice a zonei și pentru a crește numărul de vizitatori care vor accesa locația, creștere ce reprezintă unul dintre cei doi indicatori de proiect ce trebuie realizați de către beneficiarii de fonduri. Digitizarea obiectivelor de patrimoniu, respectiv scanarea 3D a tuturor elementelor restaurate prin proiect, fie statuetă, casă, clădire, biserică, fie peisaje, pentru conservarea lor într-un mediu online, este o altă activitate, impusă prin ghidul de finanțare. Această activitate prevăzută a se realiza la finalul proiectului, va asigura pe viitor accesul tuturor la obiectivul respectiv, prin panoramare și vizite și în mediul on-line. Cei interesați de mai multe detalii referitoare la ghid și condiții, pot accesa link-ul.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement