ADMINISTRATIE
ADR Centru promovează energiile curate
Agenţia de Dezvoltare Regională Centru a implementat un nou proiect prin care îşi propune promovarea folosirii energiei curate şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon. În acest sens, ADR Centru, împreună cu reprezentanţii primăriilor din Regiunea Centru au iniţiat o campanie de informare a administraţiilor locale asupra importanţei recurgerii la energii alternative. Proiectul ENESCOM (Reţea Europeană de Centre de Informare pentru promovarea Energiei Durabile şi reducerea emisiilor de CO2 în comunităţile locale) a fost discutat în data de 20 octombrie la Braşov, unde au participat reprezentanţii Agenţiei pentru Managementul Energiei, cei de la Protecţia Mediului Braşov, dar şi din primăriile aferente zonelor Braşov, Harghita şi Covasna. În cursul lunii noiembrie, astfel de întâlniri vor fi organizate şi în judeţele Alba şi Sibiu. „Pentru a veni în sprijinul localităţilor care au aderat la Pactul Primăriilor, Comisia Europeană a creat câteva structuri de sprijin care oferă suport tehnic gratuit localităţilor, în realizarea planurilor de acţiune. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru va înfiinţa un astfel de birou regional de informare pentru promovarea energiei durabile, prin care va oferi suport şi asistenţă localităţilor, în realizarea planurilor de acţiune şi a inventarului emisiilor de dioxid de carbon. Prin acest proiect, continuăm iniţiativele şi demersurile realizate prin alte proiecte, care au ca scop eficienţa energetică şi utilizarea surselor de energie regenerabilă”, a declarat directorul general ADR Centru, Simion Creţu.
În primele 8 luni de implementare a proiectului, se va realiza o campanie de informare în rândul administraţiilor publice cu privire la Pactul Primăriilor şi modul în care acestea pot adera la obiectivele europene privind politica energetică şi creşterea ponderii utulizării surselor regenerabile de energie. Pactul Primăriilor reprezintă un instrument creat de Comisia Europeană în sprijinul dezvoltării de politici în domeniul energiei şi de reducere a emisiilor de CO2.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.