Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

AFIR: Termen limită astăzi pentru tinerii fermieri din diaspora care vor fonduri europene pentru instalarea în mediul rural

Publicat

agricultura

Tinerii fermieri din diaspora, care vor să acceseze fonduri europene pentru instalarea în mediul rural, mai pot depune cererile la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), până luni la ora 16.00, a anunţat instituţia AFIR.

Sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), dedicată celor din diaspora, a fost prelungită până la data de 5 iulie, termenul iniţial de închidere fiind 4 mai 2021.

Alocarea financiară pentru această sesiune continuă a fost de 20 milioane de euro. Pragul de calitate pentru perioada mai-iulie este de 25 de puncte.

Potrivit AFIR, până la data de 4 mai, au fost depuse 172 de proiecte a căror valoare însumează 6,9 milioane de euro. Până la atingerea plafonului de depunere a proiectelor mai sunt disponibile fonduri în valoare de 23 de milioane de euro.

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcţie de dimensiunea exploataţiei agricole.

Finanţarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în funcţie de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăşi trei ani (cinci ani pentru exploataţiile pomicole) de la semnarea documentului.

Acordarea sprijinului va fi proporţională cu gradul de îndeplinire a Planului de Afaceri.

Sesiunea de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora a fost deschisă pe 4 ianuarie 2021.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax