Connect with us
Advertisement

Eveniment

After party-uri politice la Serbările Unirii: Chef de chef la liberali, dineu cu ştaif la PSD şi mister la PDL

Publicat

1 Decembrie la Alba Iulia a reprezentat un bun prilej pentru politicieni de a se amesteca în mulţime şi de a lua pulsul electoratului. După ce au făcut act de prezenţă la evenimentele din Parcul Unirii, membrii partidelor politice locale, însoţiţi de reprezentanţii de la Centru au renunţat la formalităţi şi s-au retras pentru a sărbători Unirea prin diferite restaurante din municipiu.

Modul în care politicienii noştri au ales să petreacă Ziua Românilor a fost cât se poate de diferit, iar, în funcţie de culoarea politică şi probabil şi de buget, aceştia au optat fie pentru reuniuni exclusiviste unde membrii organizaţiilor, tombolele şi baloanele s-au aflat la loc de cinste, fie pentru petreceri mai puţin „apretate”, cu mult tineret şi muzică de discotecă.

Marea Unire a Românilor nu a reprezentat în acest an şi marea unire a partidelor politice, fie ele legate sau nu prin alianţă. Conducerea PSD Alba şi cea a PNL Alba au sărbătorit separat. Social-democraţii au ales ca locaţie de distracţie Restaurantul „Mercur”, unde ecusoanele de membru de partid au reprezentat un accesoriu obligatoriu. La evenimentul la care au onorat cu prezenţa şi invitaţii de la Centru, Victor Ponta şi Adrian Năstase, atmosfera avea iz de băuturi fine şi discursuri elaborate. Pentru a da o notă caritabilă întâlnirii, PSD-iştii au organizat şi o tombolă cu premii, precum şi o strângere de fonduri pentru o familie nevoiaşă din judeţ.

Mai puţin înclinaţi înspre formalităţi şi cu accent pe tineretul peste 18 ani, liberalii şi-au dat întâlnire la Cantina „Ardealul” din municipiu. Cu mesele doldora de mâncare tradiţională şi cu intrarea liberă, conducerea PNL Alba a sărbătorit 1 Decembrie alături de tineretul liberal din judeţ, dar şi de grupuri de susţinători ai doctrinei partidului. Din programul evenimentului au făcut parte mini-concerte de colinde oferite de pensionari din Alba, dansuri şi multă muzică. Uniţi de acelaşi avânt liberal, tinerii au format „trenuleţul” şi au scandat numele Partidului Naţional Liberal.

Nu la fel de festivi ca şi colegii din Opoziţie, membrii PDL Alba s-au făcut dispăruţi după încheierea evenimentelor din Parcul Unirii. Maşinile oficialilor de la Centru au putut fi văzute parcate în faţa Hotelului „Parc” şi a centrului comercial „Alba Mall”, dar cum s-au petrecut democrat-liberalii rămâne deocamdată un mister.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. dani

    joi, 01.12.2011 at 21:08

    Pedelistii s-au dus, probabil, la Casa Traiana, ca acolo au fost si anul trecut. Locatia e ascunsă, in Ampoi 3, ferita de ochii curiosilor. Anul trecut au tras un chef de toata pomina!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement