Connect with us
Advertisement

Eveniment

Agențiile care au adus turiști străini în România primesc bani de la stat. Care sunt condițiile și despre ce sume este vorba

i

Publicat

 Cheltuielile agențiilor de turism care au organizat sejururi în România pentru vizitatorii străini, cu o durată de cel puțin 4 nopți, vor fi decontate parțial.

„Premieră în România, chiar din prima zi a anului viitor! Vom deconta parțial, de la bugetul de stat, cheltuielile agențiilor de turism care au organizat sejururi în țara noastră pentru vizitatorii străini, cu o durată de cel puțin 4 nopți.

Programul are un scop clar – valorificarea incomingului, ca activitate de export și, prin stimularea operatorilor econimici de profil, ne dorim ca rezultat atragerea unui număr cât mai mare de turiști de peste hotare, inclusiv o creștere a încasărilor provenite din această ramură economică.

Înscrierile se vor face exclusiv online, așa cum a devenit tradiție, de această dată prin intermediul unui formular electronic, disponibil începând de astăzi pentru consultare, pe site-ul ministerului”, a declarat miercuri Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Agențiile de turism organizatoare, care au avut activitate de incoming în anul calendaristic anterior mai mare de 200 de turiști străini, vor putea beneficia de sprijin financiar, de la bugetul de stat, după cum urmează:

  • 40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziționat și plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenție organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puțin 4 nopți de cazare în România
  • suplimentar 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4, în cadrul aceluiași sejur sau circuit turistic.

Pentru obținerea ajutorului de minimis, operatorii economici vor depune trimestrial:

  1. contractele cu partenerii externi, din care să reiasă numărul de turiști străini,
  2. contractele directe cu turiștii străini,
  3. voucherul eliberat de către agenție, semnat și ștampilat de către unitatea de cazare,
  4. dovada prestării serviciilor de cazare de către unitatea de cazare și numărul turiștilor, după cum urmează:
  • pentru trimestrul I până la data de 1 mai
  • pentru trimestrul II până la data de 1 august
  • pentru trimestrul III până la data de 1 noiembrie
  • pentru trimestrul IV până la data de 1 februarie a anului următor.

„Se vor lua în considerare doar turiștii ale căror sejururi sau circuite sunt finalizate în cursul fiecărui trimestru.

Menționăm că de la 01.01.2023, vor fi depuse online documentele justificative pentru trimestrul IV al anului 2022.

Verificarea veridicității informațiilor transmise prin intermediul formularului digital de înscriere, a completării tuturor câmpurilor și a declarațiilor asumate de aplicant se realizează de către Unitatea de Implementare a programului.

Cheltuielile se vor deconta în termen de 30 de zile lucrătoare de la depunerea lor.

Bugetul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, alocat schemei de minimis pentru anul viitor, este de 7 milioane lei.

Numărul maxim al operatorilor economici care vor beneficia de sprijin se estimează la 1.200”, precizează Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, potrivit Mediafax.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement