Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Agenţiile de turism şi unitățile de cazare pot fi verificate de clienți. Toate informațiile, disponibile în Aplicaţia InfoCons

Publicat

Agenţiile de turism şi unitățile de cazare pot fi verificate cu Aplicaţia InfoCons. Toate informațiile vor putea fi vizualizate prin intermediul aplicației, de la partea de autorizații, până la clasificarea reală a unei unități. 

Organizația de protecție a consumatorilor InfoCons pune vineri la dispoziţia consumatorilor, chiar de Ziua Mondială a Turismului, lista actualizată a unităţilor de cazare şi a agenţiilor de turism autorizate din România, dar şi unităţile de alimentaţie publică autorizate, prin intermediul Aplicaţiei Europene InfoCons.

“În contextul călătoriilor, consumatorii ar trebui să se asigure că locaţia selectată pentru cazare respectă criteriile de clasificare conform legii şi, de asemenea, să se asigure că aceasta este autorizată, iar clasificarea obţinută corespunde”, se arată într-un comunicat al organizației, citat de Agerpres.

Această opţiune este disponibilă doar pentru România şi Aplicaţia Europeană InfoCons trebuie setată din secţiunea “Alege limba”, selectând limba Română.

Prin accesarea secţiunii “Verifică firmă turism”, disponibilă în Meniul Aplicaţiei Europene InfoCons, consumatorul poate căuta după denumirea operatorului economic (hotel, pensiune, agenţie turism, etc.) informaţii cu privire la acesta.

Cu ajutorul Aplicaţiei Europene Gratuite InfoCons, consumatorii vor fi atenţionaţi prin semnul “!”, cât şi prin culoarea roşie a textului, dacă operatorul economic căutat are licenţa retrasă sau radiată.

În cazul în care consumatorii întâmpină vreo problemă în timpul călătoriilor sale, InfoCons pune la dispoziţia tuturor secţiunea SOS din cadrul Aplicaţiei Europene InfoCons.

Printr-o simplă accesare a aplicaţiei, consumatorii, indiferent de limba pe care o vorbesc, au acces la toate numere de urgenţă de pe teritoriul României şi la nivel internaţional.

Secţiunea SOS a Aplicaţiei Europene InfoCons poate fi utilizată inclusiv offline, numerele de urgenţă putând fi astfel apelate direct din aplicaţie, fără conexiune la internet.

Indiferent de ţara în care consumatorul se află, acesta poate apela autorităţi locale cu atribuţii în domeniu în cazul în care întâmpină vreo problemă sau observă încălcarea drepturilor altor cetăţeni (protecţia consumatorilor, poliţie, pompieri, ambulanţă etc.), prin intermediul secţiunii SOS din cadrul Aplicaţiei Europene InfoCons.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate