Connect with us
Advertisement

Eveniment

Aglomerație la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului județean din Alba Iulia. Aproape 200 de pacienți la 24 de ore

Publicat

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia se află, luni seara, într-o situație extrem de dificilă, transmit reprezentanții unității medicale. În decurs de câteva ore, s-au prezentat zeci de pacienți. Sala de așteptare a UPU este arhiplină.

În 30 decembrie, de la ora 00.00 și până la ora 19.30, la UPU Alba Iulia s-au prezentat 161 de pacienți, dintre care 41 de copii. În total, 20 de cazuri au fost internate, iar celelalte nu au necesitat internare. Numărul pacienților este în creștere.

”Personalul medical din cadrul UPU Alba Iulia face tot posibilul să gestioneze cât mai bine situația dificilă, astfel încât fiecare pacient să primească îngrijirile medicale de care are nevoie. Fiecare caz medical are particularitățile sale, iar pentru a trata corespunzător fiecare pacient este nevoie de timp, pentru consultația specifică, investigații și analize medicale. Astfel, facem apel la înțelegere din partea pacienților și aparținătorilor întrucât și pentru medici situația a devenit una dificilă, aproape inumană”, au precizat reprezentanții spitalului, într-un comunicat.

Aflux mare de pacienți, medici puțini

Potrivit sursei citate, pe o tură de lucru (12 ore) la UPU Alba Iulia sunt doar doi medici. Afluxul mare de pacienți, într-o perioadă scurtă de timp, creează o situație medicală foarte dificilă și pune presiune extrem de mare pe personalul medical. Numărul pacienților a crescut constant de la Crăciun și se îndreaptă către 200 de cazuri la 24 de ore.

”Pentru a putea funcționa în condiții optime, având în vedere afluxul extrem de mare de pacienți, este necesară prezența a cel puțin PATRU medici pe tură. Astfel, un medic este nevoit să lucreze cât doi, ceea ce devine extrem de greu pe o perioadă mai lungă de timp.

Din păcate, tot din cauza deficitului de medici, nu pot fi chemați ceilalți medici, de acasă, pentru a gestiona situații precum cea de astăzi, întrucât aceștia vor fi nevoiți să facă față mâine și zilele următoare provocărilor din activitatea medicală, care sunt la fel de mari.

Toate spitalele municipale și orășenești din județul Alba, cu excepția Spitalului Municipal Blaj, trimit pacienți la UPU Alba Iulia. Astfel, pe lângă pacienții din municipiul reședință de județ, cu ambulanțele sunt aduși zilnic din județ zeci de pacienți. De asemenea, sunt și pacienți din județ care ajung la UPU Alba Iulia cu mașinile personale pentru asistență medicală. Fiecare caz este tratat cu seriozitate, însă prioritate sunt cazurile grave (în ariile de consultații și tratament nu sunt preluați pacienți în ordinea sosirii, ci în funcție de gravitatea cazului medical)”, se mai arată în comunicat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement