Actualitate
Ai datorii la Fisc? Află cum poţi evita popririle și blocarea conturilor bancare
Recalculările făcute periodic şi aleatoriu de Fisc pot duce adesea la blocarea conturilor bancare sau la poprirea sumelor pentru stingerea datoriei. Pentru evitarea unor astfel de situaţii neplăcute, contribuabilii au însă câteva pârghii legale, susţin consultanţii fiscali ai ANAF.
Persoanele fizice şi juridice au câteva pârghii legale prin care pot evita blocarea conturilor până la achitarea restanţelor către ANAF, au informat consultanţii fiscali la solicitarea adevarul.ro, precizând că cea mai simplă modalitate de a scăpa de poprire este plata datoriei.
Iată cum stau lucrurile din punct de vedere procedural: ANAF trimite contribuabililor o singură dată notificarea prin care anunţă care este cuantumul datoriei şi ce reprezintă. Notificarea este trimisă acasă sau la sediul firmei. De la primirea notificării, contribuabilii au 15 zile la dispoziţie pentru a face plata. În cazul în care titularul nu este găsit la domiciliu, ANAF trece şi numele acestuia în lista datornicilor publicată pe site-ul său. Majoritatea cetăţenilor nu ştiu însă că au datorii către ANAF şi nicidecum nu se gândesc să consulte periodic lista datornicilor pentru a vedea dacă sunt şi ei menţionaţi. Ca atare, Fiscul trece la emiterea unui titlu executoriu.
Pentru a evita blocarea conturilor, debitorul trebuie să iniţieze mai multe acţiuni în instanţă.
Acest titlu executoriu poate fi contestat în instanţă, dar executarea silită nu este suspendată pe perioada în care judecătorii analizează contestaţia.
„Pentru a nu i se bloca conturile, debitorul trebuie să iniţieze mai multe acţiuni simultane în instanţă: să conteste somaţia de plată şi titlul executoriu şi să ceară şi stoparea executării silite”, au explicat consultanţii ANAF.
O altă modalitate de a scăpa de popririle Fiscului este aceea de a discuta cu reprezentanţii Fiscali şi de a cere eşalonarea plăţilor. „După ce au primit somaţia de plată, contribuabilii pot merge la sediul ANAF de care aparţin cu domiciliul sau sediul firmei să depună o cerere de eşalonare a datoriilor, dar numai dacă acestea sunt de până în 5.000 lei în cazul persoanelor fizice şi de până în 20.000 lei pentru persoane juridice”, au spus specialiştii.
Potrivit legii, în cazul în care contul a fost poprit, autorităţile fiscale au obligaţia de a ridica poprirea „de îndată” ce plata datoriei a fost făcută.
sursa: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News