Ai ratat BAC-ul? Vezi când poți să-l dai la toamnă și ce taxe trebuie să plătești
Mini
Astfel, candidaţii din promoţii anterioare care se vor prezenta la toate probele Bacalaureatului 2012 vor plăti 230 de lei. Cei care nu susţin toate probele examenului de bacalaureat achită suma de 39 de lei pentru fiecare probă.
Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat prevede că absolvenţii au dreptul să susțină examenul de BAC, fără taxă, de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiționate de achitarea unor taxe. Anul trecut a fost introdusă pentru prima oară această prevedere.
În 9 iulie, între orele 8.00 şi 12.00, vor putea fi depuse contestaţiile. În perioada 10 -12 iulie va avea loc soluţionarea contestaţiilor, iar la 13 iulie vor fi afişate REZULTATELE FINALE BACALAUREAT 2012.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a declarat că pentru absolvenții care vor participa la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului vor fi inițiate cursuri de pregătire.
20-21 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A)
20-22 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B)
21-22 august: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C)
23-24 august: Evaluarea competenţelor digitale (proba D)
27 august: Proba scrisă la limba şi literatura română
28 august: Proba scrisă la limba maternă
29 august: Proba obligatorie a profilului
31 august: Proba la alegere a profilului şi specializării
2 septembrie: Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00) şi depunerea contestaţiilor (16.00-20.00)
3-4 septembrie: Rezolvarea contestaţiilor
5 septembrie: Afişarea rezultatelor finale.
Citește și SIMULARE BACALAUREAT 2014: SUBIECTELE la MATEMATICĂ pentru clasa a XI-a și a XII-a. Proba obligatorie a profilului
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)