Actualitate
Ai ținut POST. Ce să nu faci dacă te-ai abținut de la mâncare înainte de Crăciun
Postul se ține din considerente religioase, ar zice unii. Însă curățarea organismului ar trebui să se facă și din motive ce țin de sănătatea noastră. Deși postul ar trebui să ne facă mai sănătoși, de cele mai multe ori acesta ne îmbolnăvește. De ce? Pentru că nu ținem postul așa cum ar trebui. Pe lângă greșelile pe care le facem în timpul postului, mai există unele pe care le facem și după post. Sfârșitul postului vine ca o „eliberare”, făcându-ne să nu ne mai gândim la cantitățile pe care le mâncăm.
După ce ținem pos, trebuie să avem în vedere faptul că organismul nostru a fost privat de anumite subtanțe și că și-a creat alt ritm, mult mai încet, care nu ne permite acum să mâncăm ca înainte, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cei care fac din post o adevărată cură de slăbire și detoxifiere ar trebui să acorde o atenție și mai mare alimentelor pe care le consumă după terminarea postului.
Alimentația nesănătoasă este motivul cel mai des întâlnit al stării generale de rău care însoțește perioada postului și cea de după post. Dacă în timpul postului știm ce trebuie să facem pentru a evita acest lucru, mâncând diversificat și în cantități suficiente, după post uităm de tot și abia așteptăm să ne înfruptăm din bunătățile de sărbători.
Cea mai mare greșeală pe care o facem este că nu acordăm suficient timp de acomodare organismului nostru. După post, trebuie să ne învățăm organismul cu mâncarea mai grea, dar treptat, pentru a nu-i da ritmul peste cap. Astfel, nu trebuie să mâncăm carne din prima zi, chiar dacă masa de Crăciun este plină de bunătăți, ci e bine sa începem cu un iaurt, poate ouă, toate în cantități mici. Putem începe să mâncăm și carne, dar numai carne slabă de pui, în cantități reduse. Fast-foodul trebuie să fie complet exclus, cel puțin în prima săptămână de după post, deoarece poate fi un adevărat pericol pentru noi.
După un timp îndelungat în care am ținut post, organismului nostru îi este greu să proceseze alimentele cu care nu mai este obișnuit. Începe cu pași mici și astfel vei fi sigură că sănătatea ta nu va fi afectată!
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News