Actualitate
AJFP Alba: 20 decembrie, ultima zi de plată a obligațiilor fiscale din acest an. Dobânzi și penalități de până la 0,04% pe zi, pentru întârzieri
Numărul mai mare de zile nelucrătoare acordate bugetarilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă în acest an a determinat modificarea termenului până la care contribuabilii își pot achita datoriile către Fisc. Reprezentanții Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Alba anunţă că 20 decembrie este ultima zi din acest an pentru îndeplinirea în termen a obligaţiilor fiscale.
Citește și CALENDARUL OBLIGAŢIILOR FISCALE pe luna MARTIE 2014: Vezi până când se depun declarațiile de mențiuni, situații, formulare și plăți
Ţinând cont de perioada sfârşitului de an, în care sunt prevăzute prin legislaţia muncii un număr mai mare de zile nelucrătoare decât în alte perioade, prin O.U.G. nr. 84 / 2012 s-a modificat şi completat O.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală, prin introducerea art. 111^1, care reglementează prevederi speciale privind scadenţa şi declararea creanţelor fiscale.
Astfel, prin derogare de la scadența și termenul de declarare de 25 a lunii următoare, “creanţele fiscale pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, scadenţa şi termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie sunt scadente şi se declară până la data de 21 decembrie. În situaţia în care data de 21 decembrie este zi nelucrătoare, creanţele fiscale sunt scadente şi se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie.”
În anul 2013, ziua de 21 decembrie fiind nelucrătoare (sâmbătă), scadenţa obligaţiilor fiscale care era în mod obişnuit data de 25 se împlineşte în data de 20 decembrie 2013 (vineri).
Neîndeplinirea în termen a obligaţiilor declarative de către contribuabili, persoane fizice sau juridice, constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit art. 219-223 din Codul de procedură fiscală, după caz, iar neplata în termen a obligaţiilor fiscale atrage perceperea de dobânzi de 0,04% pe zi de întârziere si de penalităţi de 0,02% pe zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă (21 decembrie 2013) şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Pingback: Minivacanța bugetarilor în Alba: PROGRAMUL de funcționare al instituțiilor publice în perioada Sărbătorilor de Iarnă | Alba24