Connect with us
Advertisement

Economie

AJPIS Alba: ajutoare pentru încălzirea locuinței cu lemne de aproape 450.000 de lei, acordate în martie

Publicat

În luna martie, potrivit Legii nr. 226/2021, ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie a fost acordat, în județul Alba, unui număr de 677 beneficiari, persoane singure sau familii, care au primit cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței cu lemne, suma de 434.667 de lei.

Alte 7.714 persoane au beneficiat de supliment pentru energie, care a însumat 307.895 de lei.

De ajutorul pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale a beneficiat un număr de 2.397 persoane din județ, care au primit în total 273.374 de lei, iar suplimentul pentru energie – gaze naturale a fost acordat unui număr de 2.025 beneficiari și însumează 18.874 de lei, potrivit reprezentanților Agenţiei Județene pentru Plăţi și Inspecţie Socială (AJPIS) Alba.

Cine beneficiază de ajutorul pentru încălzirea locuinței

Potrivit legislației în vigoare, de ajutorul pentru încălzirea locuinței (acordat în sezonul rece) beneficiază familia sau persoana singură, care nu are alte proprietăți sau bunuri și care obține un venit mediu net lunar de până la 1.386 de lei/persoană în cazul familiei și până la 2.053 de lei – în cazul persoanei singure.

Veniturile bănești se cumulează cu alte tipuri de venituri materiale.

În ceea ce privește suplimentul pentru energie, acordat lunar, întregul an, revine familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietăți sau bunuri, așa cum sunt prevăzute în cererea pe care o completează, și care obține un venit mediu net lunar de până la 1.386 de lei/persoană în cazul familiei și până la 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Suplimentul pentru energie se acordă tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinței, iar veniturile bănești se vor cumula cu alte tipuri de venituri materiale.

În ceea ce privește tipurile de energie pentru care se acordă sprijin, este vorba despre:

  • energie termică în sistem centralizat
  • energie electrică, gaze naturale
  • combustibili solizi și/sau petrolieri.

Ajutorul de încălzire se acordă:

  • pentru un singur sistem de încălzire
  • numai familiilor şi/sau persoanelor singure, care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei
  • numai pentru o singură locuinţă (pentru locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă)
  • numai titularului contractului/convenţiei individuale încheiat/încheiate cu furnizorul
  • numai consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi au contracte valabile de furnizare a energiei electrice (în cazul solicitării ajutorului pentru încălzirea cu energie electrică).

sursa foto: pixabay.com, rol ilustrativ

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement