Connect with us
Publicitate

Actualitate

AJPIS Alba: Persoanele care solicită necuvenit beneficii de asistență socială vor fi mai ușor depistate și obligate să returneze sumele încasate

ajpis

Publicat

AJPIS Alba aduce la cunoștința publică faptul că persoanele care au încasat sume de bani cu titlu de beneficii de asistenţă socială în mod necuvenit vor primi decizii de imputare a acestor sume de bani. Odată cu constatarea efectivă a debitului, vor fi calculate şi imputate, potrivit noilor prevederi legale, dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz. De precizat faptul că aceste majorări vor fi calculate până în ziua în care debitul va fi recuperat integral.

Prin Legea nr. 270/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, act normativ care a intrat în vigoare în data de 22 octombrie a anului trecut, s-a stabilit modul prin care vor fi recuperate sumele de bani plătite necuvenit. Articolul 73.1 al Legii nr. 270/2013 precizează că “recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata şi până s-au recuperat sumele”.

Mai mult, există o modalitate prin care condițiile de eligibilitate ale persoanelor care solicită sume de bani cu titlu de beneficii sociale vor fi mult mai atent verificate. Prin încrucișarea bazei de date a ANPIS cu bazele de date ale ANAF, APIA, CJPS, AJOFM și alte instituții în măsură să furnizeze informații despre veniturile lunare ori proprietățile deținute de solicitanții de beneficii de asistență socială, orice persoană care va primi vreun ajutor social fără să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege, va fi mult mai rapid identificată.

”Măsura verificării încrucișate a bazelor de date, care să ofere certitudinea că sumele de bani cu titlu de beneficii de asistență socială ajung doar acolo unde trebuie, nu este una punitivă, ci una preventivă. Prin modificarea legislației privind finanțele publice, în cazurile în care subvențiile aferente beneficiilor de asistență socială se încasează necuvenit, acestea se recuperează cu dobânzi și penalități. Riscurile pe care și le asumă persoanele care vor să primească sume de bani, fără să întrunească toate condițiile prevăzute de lege, sunt foarte mari, iar prin metoda verificării încrucișate, aceia care cred că pot să-și ”confecționeze” dosare cu documente ce nu reflectă realitatea vor fi rapid identificați. De fapt, în acest fel se protejează atât banii publici cât și interesele acelor oameni care au tot dreptul să beneficieze de ajutoarele și serviciile sociale puse la dipoziție de stat”, a declarat Flaviu Cozuc, directorul AJPIS Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate