Connect with us
Advertisement

Actualitate

AJPIS ALBA: Reglementări pentru acordarea INDEMNIZAŢIEI pentru creşterea copilului. Detalii despre concediul plătit de stat

ajpis

Publicat

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba supune atenţiei beneficiarilor cu privire la  indemnizaţia pentru creşterea copilului următoarele reglementări cu privire la acordarea acestor drepturi.

Potrivit art. 11 din OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, dreptul la concediul pentru creşterea copilului stabilit potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) se acordă pe bază netransferabilă persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 martie 2012, precum şi celor aflate în situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2), începând cu această dată, în situaţia în care ambele persoane din familia respectivă îndeplinesc condiţiile de acordare a acestuia, după cum urmează:

a) cel puţin o lună din perioada totală a concediului de creştere a copilului este alocată uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept

b) în situaţia în care persoana prevăzută la lit. a) nu solicită dreptul la concediul care îi revine, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acesteia.

Citeşte şi Indemnizaţia pentru creşterea copilului în 2016. Noutăţi, condiţiile de acordare şi actele necesare

Pentru persoanele ai căror copii s-au născut începând cu data de 1 martie 2012, în situaţia în care ambii părinţi îndeplinesc condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, cel puţin o lună din perioada totală a concediului de creştere a copilului este alocată părintelui care nu a solicitat acest drept.

Dacă acest drept nu se solicită, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului obţinute de celălalt părinte se reduc cu o lună, acesta având posibilitatea de a beneficia pentru luna respectivă de concediu fără plată acordat de angajator sau de a-şi relua activitatea profesională.

Nu se aplică regula acordării pe bază netransferabilă a dreptului la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului persoanei singure care se ocupă de creşterea copilului, nici beneficiarului a cărui soţ nu îndeplineşte condiţiile de acordare a acestui drept.

În cazul în care părintele care are domiciliul sau reşedinţa în judeţul nostru nu doreşte să beneficieze de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului de cel puţin o lună, are obligaţia de a anunţa în scris Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba despre această opţiune cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 1 an, 2 ani, respectiv 3 ani, după caz.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement